Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Riscați imens atunci când cumpărați miez de nucă în stradă: Avertizarea medicilor

Abonare
În această perioadă, miezul de nuci verzi este la mare căutare. Comercianţii pot fi întâlniţi mai că la fiecare colţ de stradă. Pentru a atrage atenția potențialilor cumpărători, aceștia curăță nucile chiar sub privirile trecătorilor. Însă în ce condiții?

Cu mâinile murdare, fără mănuși și în praf – acesta este tabloul pe care îl putem vedea atunci când comercianții curăță nucile verzi pe străzile Capitalei. Miezul este adunat pe ”mese” improvizate din carton și vândut în pahare de plastic. Marfa este pusă la vedere în praf, în bătaia soarelui. Unii comercianți mai acoperă paharul cu o sacoșă pentru a "proteja" nucile.

"Uneori folosesc mănușile, dar mâinile le clătesc dintr-o o sticlă cu apă", a spus o vânzătoare.

Această situație însă nu pare să-i sperie pe cumpărători. Acestora nu prea le pasă de regulile de igienă, astfel că miezul de nucă se vinde ca pâinea caldă.

Un pahar de miez costă între 20 şi 30 de lei, iar unii vânzători, pentru a-și vinde produsul mai repede, cedează din preț.

"Nu cred că este un preț exagerat. Sunt gustoase nucile și conțin multe vitamine", a menționat un cumpărător.

Medicii însă atenționează asupra nerespectării regulilor de igienă în timpul curățirii nucilor de către comercianți și recomandă să fim foarte atenți atunci când procurăm produsul.

"Lipsa de igienă ar putea să provoace infecții gastrointestinale, grețuri, dureri de burtă, balonări sau diaree. În special, dacă nucile sunt culese de pe marginea drumurilor, unde este mult praf, acestea pot deveni foarte dăunătoare sănătății. Fiți deosebit de atenți dacă doriți totuși să procurați miezul de nucă din stradă. Însă cel mai bine este să curățiți de sine stătător nucile, respectând cu strictețe regulile de igienă", a subliniat medicul de familie Veronica Trofimov.

Miezul nucilor verzi conține săruri minerale, cupru, fier și zinc, provitamina A şi complexul de vitamine B. Totodată, nucile sunt o sursă importantă de antioxidanți şi iod. Dar pentru a vă bucura de toate aceste beneficii nu trebuie să ignorați sub nicio formă recomandările specialiștilor și regulile de igienă.

Fluxul de știri
0