Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Operațiune de reținere a ex-președintelui Atambaev în Kîrgîzstan: Reacția Kremlinului

© © Sputnik / Табылды КадырбековAngajați ai MAI, foto de arhivă
Angajați ai MAI, foto de arhivă - Sputnik Moldova-România
Abonare
Pe rețelele de socializare au apărut imagini video de la casa fostului președinte kîrgîz, Almazbek Atambiev, luată cu asalt de forțele de ordine.

CHIȘINĂU, 7 aug – Sputnik. În Kîrgîzstan se desfășoară o operațiune specială de reținere a fostului președinte al țării Almazbek Atambiev, comunică Sputnik Kîrgîzstan.

Reporterii Sputnik au comunicat de la fața locului că pe șoseaua din apropierea casei fostului șef al statului pot fi văzute cauciucuri în flăcări, pietre și un automobil abandonat. Un arbore a fost pus la pământ. Se aud împușcături și explozii de grenade sonore. Persoane civile au distrus camerele de supraveghere instalate în jurul casei.

Din înregistrările video se poate vedea că trupele speciale au pătruns în interiorul casei.

Se aud împușcături. Se presupune că se trage cu gloanțe de cauciuc.

Reporterii agenției au comunicat că au fost rănite câteva persoane, inclusiv o jurnalistă de la o publicație locală.

Potrivit unor informații prealabile, paza personală a reușit să-l evacueze pe Atambaev chir în timpul asaltului.

În presă au apărut informații că ex-președintele a fost reținut, însă politicienii care îl susțin pe fostul conducător al statului au dezmințit acest lucru.

Ce se întâmplă în Kîrgîzstan:

La sfârșitul lunii iunie, Parlamentul Kîrgîzstanului i-a retras lui Almazbek Atambiev statutul de ex-președinte. Serviciul de Investigații al Ministerului de Interne l-a chemat pe acesta de trei ori la interogatoriu în legătură cu eliberarea ilegală a ”autorității” criminale Aziz Batukaev, în 2013. Fostul președinte a refuzat să se prezinte la interogatoriu, deoarece consideră ilegală decizia cu privire la retragerea statutului. Acesta s-a adresat cu un demers la Curtea Constituțională.

Almazbek Atambiev a condus Kîrgîzstanul în perioada 2011-2017.

Putin este informat despre situația din Kîrgîzstan

Kremlinul este informat operativ cu privire la situația din Kîrgîzstan, le-a comunicat jurnaliștilor serviciul de presă al administrației prezidențiale.

”Vladimir Putin este informat despre evenimentele din Kîrgîzstan, legate de ex-președintele acestei țări, Almazbek Atambiev și monitorizează situația. El este la curent cu informația de ultimă oră”, menționează serviciul într-un comunicat.

Fluxul de știri
0