Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Zi de teroare la Londra: atacuri cu macete, înjunghieri, femeie şi copil, împinşi în gol

© AFP 2024 / ISABEL INFANTESЛондон дождь
Лондон дождь - Sputnik Moldova-România
Abonare
Într-o singură zi, la Londra au avut loc mai multe incidente şocante. Londonezii sunt tot mai terorizaţi de cazurile de înjunghiere şi de violenţă sau atacuri cu arme albe, cazuri care sporesc, în ciuda intervenţiei autorităţilor.

BUCUREŞTI, 6 aug – Sputnik, Doina Crainic. În ultimele săptămâni au avut loc mai multe atacuri cu macete în Londra, iar ultimul incident violent de acest fel a avut loc duminică, în stația Enfield Town, din nordul Londrei.

Potrivit The Sun, un bărbat a fost atacat cu macete, fiind tăiat la cap și pe brațe, sub ochii îngroziţi ai persoanelor care aşteptau în stație. Bărbatul a fost dus urgent la un spital din Londra. În legătură cu incidentul, au fost arestaţi doi tineri de 20 de ani, care au rămas în custodia poliției.

Martorii incidentului sunt rugați să contacteze Poliția Transporturi la numărul 0800 40 50 40, citând numărul de referință 76 din 04/08/19.

Metropolitan Police, UK - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Crimele în lanţ din Londra: ce fac autoritățile britanice – date alarmante, crimă şocantă

Sursa citată precizează că atacurile cu arme albe au atins în Londra un nivel fără precedent. Cel puțin 84 de persoane au murit în acest an în capitală, în urma înjunghierilor.

Nordul Londrei este cea mai periculoasă zonă a capitalei, șapte înjunghieri mortale având loc în primele trei luni ale anului. În Edmonton, cinci persoane au fost înjunghiate în doar două zile, una dintre victime rămânând paralizată după ce i-a fost secționată măduva spinării.

Săptămâna trecută a avut loc un alt atac cu macete, în sudul Londrei. Un bărbat a fost tăiat la picior lângă un magazin Sainsbury, din Canada Water. Suspectul a fugit pe un scuter de la fața locului.

Tot duminică, 4 august, în urma unui scandal, mai multe persoane au fost înjunghiate, iar o femeie a fost împinsă de la balcon, potrivit standard.co.uk

Un purtător de cuvânt al Poliției Metropolitane a anunţat că a fost găsită o femeie cu răni cauzate de o cădere de la înălțime, femeia fiind dusă la spital în stare de şoc. De asemenea, trei bărbați au fost găsiți în apropiere cu răni provocate de atacuri cu cuţitul.

Însă ziua de duminică nu s-a încheiat doar cu aceste incidente. Un incident şocant a avut loc în aceeaşi zi, în centrul Londrei, când un adolescent de 17 ani a împins un copil de doar șase ani de la etajul 10 al Galeriilor Tate Modern, informează Evening Standard

Теракт в Великобритании - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Groază la Londra: a 6-a crimă violentă în doar 5 zile – s-a petrecut ziua în amiaza mare

Copilul se află în stare critică, dar totuşi este stabil, potivit poliţiei. Totul s-a întâmplat în jurul orei 14:00, când în muzeu se aflau mii de vizitatori. Martori au spus că au auzit ţipetele unei femei care a strigat „E fiul meu, e fiul meu”.

Adolescentul de 17 ani l-a împins pe băiețel de pe platforma cu expoziţii, de la etajul 10, copilul fiind găsit în stare gravă pe platforma de la etajul cinci. Tânărul a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor. Poliţia a spus că nu există indicii că adolescentul îl cunoștea pe băiat.

Fluxul de știri
0