BUCUREȘTI, 26 iul, Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Tot ce spune Cumpănașu despre această tragedie sinistră, despre cum a fost ucisă violent nepoata sa, deși Alexandra SUNASE DE TREI ORI LA 112, e perfect adevărat!”, declară Liviu Pleșoianu. ”Marile autorități ale statului NU au făcut absolut nimic!”
STS este ”un dezastru național cu repetiție!”, spune Pleșoianu, referindu-se la repetarea cazului în care STS a dat date greșite.
”Justiția morții se mișcă fulgerător dacă cineva trebuie plimbat cu cătușe prin fața camerelor, dar întârzie o acțiune până când o fată nevinovată MOARE ucisă cu bestialitate!”, spune Pleșoianu – o frază de o dureroasă valoare.
Ca măsuri urgente – ”dacă e adevărat că niște polițiști nu au intervenit, deși se auzeau țipetele fetei, pe motiv că nu aveau încă mandat - NU mai au ce căuta în funcție”.
”Era vorba despre viața unui om!!! Sunt convins că nu îi dădea nimeni afară dacă interveneau chiar și fără mandat. Și chiar dacă erau dați afară, erau cu conștiința împăcată!”, declară deputatul.
În concluzie, nu poate exista îngăduință pentru cei în cauză. ”Toți cei vinovați trebuie zburați, urgent!” – a transmis Pleșoianu acum puțin timp pe Facebook.
”Și poate începem să pricepem, după cazul Sorina și după cumplitul caz Alexandra, că sistemul ăsta nenorocit pe care unii oameni manipulați îl apără e un sistem criminal - Sistemul ucide!”, scrie Liviu Pleșoianu, cel care a insistat, în van pentru o anchetă complexă asupra ”sistemului”.