Soluția propusă de Năsui este de desființare a CNAS.
”CNAS trebuie să dispară și românii trebuie să aibă dreptul să-și aleagă propriul asigurator de sănătate”, a explicat Năsui, potrivit mediafax.ro.
Fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță scrie, pe pagina sa de Facebook, sub titlul ”Când vorbesc progeniturile Securității”, un comentariu extrem de dur la adresa inițiativei lui Năsui.
”Săracul cretin, mi-e milă de el! Are doar doi neuroni! Iar unul e de rezervă, sigur! Deci, s-o luăm pe cifre! Pentru că adevărul stă în cifre întotdeauna, nu-i așa? În România se plătesc cele mai mici contribuții de sănătate din Europa (10,7%), raportate la cele mai mici salarii din aceeași Europă!”, a scris Duță.
Fostul șef al CNAS spune că acest lucru se transpune într-o chestiune extrem de simplă. Și anume, fiecare român beneficiază de o poliță de asigurare de sănătate de aproximativ 350 de euro, asta în timp ce în orice altă țară la care se referă Năsui, cetățenilor le revine o poliță de asigurare cam de zece ori mai mare sau chiar mai mult.
În concluzie, a subliniat Lucian Duță, Claudiu Năsui propune desființarea sistemului public de sănătate, bazat pe solidaritate și coeziune socială – sistemul european, dealtfel, cu un sistem ”barbar în care fiecare se descurcă cum poate”.
”Închipuiți-vă un sistem de sănătate în care cei cu salarii minime pe economie ar trebui să cumpere polițe de asigurare de la asiguratorii privați, în baza a 10,7% din salariul de câteva sute de euro! Este evident că ar rămâne pe dinafară, exact ca în sistemul american în care scapă cine poate!”, a precizat Lucian Duță.
Menționăm că propunerea lui Năsui vine pe fondul scandalului izbucnit la CNAS, la trei săptămâni de când sistemul informative de sănătate este nefuncțional. În urma acestui scandal, președintele CNAS și purtătorul de cuvânt au fost demiși din funcție.