BRUXELLES, 24 iulie - Sputnik, Daniela Porovăț. Mihai Tudose a răbufnit astăzi la Digi 24 din cauza negocierilor lui Ponta cu Dăncilă și a mesajelor acestuia despre intrarea Pro România la guvernare alături de PSD.
Tudose a declarat pentru că Ponta nu s-a consultat cu partidul înainte de a purta negocierile de luni cu Viorica Dăncilă, negocieri în cadrul cărora aceasta i-a oferit varianta intrării la guvernare în luna septembrie.
”Eu nu înțeleg, la ce am mai plecat din PSD? Nu am plecat numai din cauza lui Dragnea! PSD astăzi e PSD care zice că a câștigat alegerile dar l-au furat marțienii, care îl ține pe Cuc la Transporturi și care o ține pe Cati la Educație. Eu susțin că suntem buni să intrăm la guvernare, dar cu premier Pro România și nu cu acest PSD. Care PSD, al lui Cuc, al lui Arsene?”, a spus Mihai Tudose.
Tudose e supărat și pe deschiderea pe care o are Ponta față de candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu:
”Nu sunt de acord nici cu chestia asta, să iasă Călin de la guvernare și să îl susținem pe el. Călin e tot ăla care a luat 4% în sondaje, nu înțeleg logica. La orice sondaj ar face, tot atâta ar avea. Ieri PSD a decis că cel mai bun produs al PSD e Viorica Dăncilă. Soluția noastră e candidat propriu și asta e!”, este de părere Mihai Tudose.
Ulterior, într-o declarație pentru știripesurse, Tudose a fost și mai categoric cu privire la discuțiile pe care le-a antamat Ponta privind intrarea la guvernare: ”Cine discută chestiile asta? Nu a fost nicio discuție la partid. Ponta s-a văzut cu Dăncilă și s-a văzut și cu Tăriceanu. Le-a propus să găsim împreună un candidat al stângii. De aici Dăncilă a înțeles că susținem PSD-ul. E problema lui Dăncilă. Eu vă spun în nume personal că nu se poate așa ceva”.
În stilul care îl caracterizează, Tudose a adăugat că intrarea la guvernare cu Dăncilă premier e o glumă, e un subiect despre care nu se poate discuta, că nu există:
”Iertați-mă, eu nu văd un membru Pro România să accepte să fie ministru într-un Guvern al lui Dăncilă. Plecăm acasă toți. Dacă ar fi un membru Pro România care ar accepta chestia asta cred că ar trebui să îi facem un bine să îl ducem la un consult la cap. Nu poate nimeni să mă forțeze să fiu pro-Dăncilă și Guvernul PSD. Dacă doream să susțin PSD nu mai plecam din PSD, stăteam acolo”.
Este prima ruptură majoră din Pro România după cearta dinainte de europarlamentare, când liderii partidului erau la cuțite pentru că nu încăpeau toți pe liste. De data aceasta însă, cei mai vizibili lideri ai partidului, Tudose și Ponta, au ajuns să se contrazică în public, ceea ce arată că partidul este în derivă și împărțit în două tabere antagonice: cei care, ca și Ponta, ar vrea la guvernare pentru că și-au dat seama că partidul nu mai poate crește, și cei precum Tudose care vor ca partidul să își asume un drum propriu în speranța că își poate păstra o identitate proprie.