Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Profesorii nu sunt violatorii și infractorii țării, dragi politicieni!

© Sputnik / Александр Кряжев / Accesați arhiva multimediaЭкзамен
Экзамен - Sputnik Moldova-România
Abonare
În timp ce țara geme de corupție, iar politicienii își dau legi cu ”dedicație”, cadrelor didactice li se mai pune încă o dată piciorul pe grumaz.

O aberație cât Marele Zid Chinezesc obligă dascălii – și nu numai – să vină cu un certificat de… ”non violator”.

Mai exact, cadrele didactice – și medicii, asistentele medicale etc – trebuie să prezinte la locul de muncă un ”certificat de integritate comportamentală”. Mai exact, să arate că nu au violat pe nimeni și că nu au un comportament deviant din punct de vedere sexual.

Eu zic că e bine. Bine de tot, că, la cât s-a curățat România de corupți, de șpăgari, de hoți, de șantajiști și de alte specii bine conturate în Codul Penal, un certificat ce trebuie să ateste că profesorii nu sunt violatori se impunea.

Doctor - Sputnik Moldova-România
Societate
Profesorii și medicii, obligați să aducă adeverințe de non-violator

Că, la urma urmei, suntem o societate în care valorile morale sunt la cele mai înalte cote. Facem parade LGBT, propovăduim diversitatea, totul în văzul lumii, ar dascălilor le cerem să demonstreze orice. Mâine-poimâine li se va cere să aducă și certificat de analize prin care să arate nivelul zahărului din sânge și în funcție de asta, să se întrunească vreo comisie să voteze dacă omul rămâne sau nu în sistem.

Că învățământul merge ca pe roate, încrederea părinților în profesori e la cote maxime – în jos, dar asta e o altă poveste – și, da, se impunea o nouă măsură prin care profesorilor să le fie lehamite să mai vină la locul de muncă.

Bine, bine, veți spune, dar au fost cazuri în care profesorii au molestat copii. Total de acord. Dar, așa cum politicienii urlă în gura mare că nu ar trebui ca românii să îi considere pe toți corupți din pricina unora care au probleme cu Justiția, mi se pare firesc ca și aici să se procedeze la fel.

Dar, nu! Trebuie să ”exterminăm” profesorii, să îi umilim, să le punem piciorul pe grumaz, să îi prezentăm lumii ca pe niște nenorociți!

Despre problemele reale ale sistemului de învățământ, nici o inițiativă legislativă nu vorbește. Nu interesează, imaginea se face atacând dascălii, stârnind în populație acele emoții negative, apăsând pe ”butonul” unor nemulțumiri personale.

Și în Sănătate este la fel, ieșirile Sorinei Pintea cu privire la medici demonstrează din plin că tot ceea ce contează este imaginea.

Despre situațiile tot mai frecvente în care dascălii sunt abuzați nu discută nimeni. Dimpotrivă, se fac legi care să accentueze această stare de fapt.

O singură întrebare am, la final: qui prodest? Sau, mai pe românește, cui folosește? Cui convine?

Fluxul de știri
0