Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Premieră: dezvăluirea scenei ”Destituirea Codruței Kovesi de către președintele Iohannis”

© Photo : Președintele RomânieiKlaus Iohannis
Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Abonare
”În secunda următoare, dl președinte i-a întors la propriu spatele, încetând să-i mai ia în seamă existența. L.C. Kovesi a mai reușit să-l întrebe când va semna demiterea”

BUCUREȘTI, 22 iul, Sputnik, Evan Răutu. ”Voi relata cum s-a petrecut consfințirea destituirii lui Kovesi de către președintele Iohannis”, scrie controversatul jurnalist Cristian Tudor Popescu.

Conform cunoscutului scriitor de science fiction ulterior jurnalist, după ”decizia înmărmuritoare a CCR”, Laura Codruța Kovesi ar fi fost chemată la Cotroceni. ”Acolo, domnul președinte i-a comunicat că soluția cea mai bună pentru toată lumea, și în primul rând pentru domnia sa, este ca dânsa să-și dea demisia din funcție”.

”L.C. Kovesi a cerut un răgaz pentru a se gândi la solicitarea prezidențială”, scrie Popescu. ”Concluzia la care a ajuns era cea corectă: demisionând, își nega munca de o viață în procuratură, dând ocazia gurnaliștilor să zbiere că se simte vinovată și remușcările o chinuiesc, de aia și-a dat demisia”.

Ca rezultat al acestui raționament, ”la următoarea întrevedere la Cotroceni, i-a spus domnului Iohannis că, oricât ar dori să nu-l pună într-o situație neplăcută (față de electoratul său – n.m.), nu poate să demisioneze”.

Laura Kovesi - Sputnik Moldova-România
Politică
Șocant! Susținătorii lui Kovesi încearcă să fenteze regulile Uniunii Europene

”În secunda următoare, dl președinte i-a întors la propriu spatele, încetând să-i mai ia în seamă existența. L.C. Kovesi a mai reușit să-l întrebe când va semna demiterea, ca să-și poată rezolva niște probleme administrative”, descrie CTP scena, completând cu răspunsul sec al președintelui ”Vi se va comunica, a fost răspunsul”.

Și i s-a comunicat, vineri, telefonic, de către secretara președintelui, ”că luni”, scrie Popescu. ”Iar luni a apărut la tv purtătoarea de pardesiu, ca să nu-l arunce pe capotă, a dlui președinte, care a rostit, cum poate vă mai amintiți, un scurt necrolog pentru Kovesi”.

”Atunci, președintele Iohannis a aprobat înlăturarea lui L.C. Kovesi din fruntea DNA România”, scrie CT Popescu, creând o antiteză: ”Acum, președintele Iohannis declară că a rezolvat numirea lui L.C. Kovesi în fruntea Parchetului European”.

Iar tot aceste text, publicat pe site-ul ”Republica”, trimite la o… întrebare:

”Întrebare, stimați Republicani: motivele celor două mișcări prezidențiale diferă, sau sunt unul și același?”.

Desigur, așa cum spuneam, CT Popescu este și un cunoscut scriitor de literatură SF, deci e posibil ca textul de față să fie și rezultatul fanteziei. Oricum, e interesant acest atac evident la președinte, într-un moment în care și din zona radicală #REZIST se aud critici în același sens. Iar comentariile la articolul lui CTP sunt dure la adresa lui Iohannis.

Fluxul de știri
0