BUCUREȘTI, 22 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Sorina Pintea a declarat că, în următoarele șapte zile va fi finalizat controlul început în luna iunie. Demnitarul a explicat că acest raport de control va fi depus la Direcția Națională Anticorupție.
”Din punctul meu de vedere, există fapte de natură penală. Sunt convinsă că instituțiile statului își vor face datoria”, a punctat Sorina Pintea.
Demnitarul a precizat că, de 17 zile, sistemul nu a funcționat, dar astăzi s-a dat drumul și, din păcate, la ora 10.00, a început să înregistreze iar sincope.
”Se impun măsuri urgente. Sper ca toți cei care au avut competențe în a rezolva aceste probleme să înțeleagă că este o urgență, o problemă de securitate națională și să își ia rolul în serios”, a adăugat demnitarul.
Potrivit demnitarului, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a blocat funcționarea normală a sistemului de mulți ani, din pricina birocrației. Demnitarul a acuzat ”procedee birocratice exagerate” în ceea ce privește CNAS, fapt care a dus, în opinia sa, la blocarea funcționării normale a sistemului.
Mai mult, aceasta a explicat că, în momentul în care niște proceduri ar fi putut fi finalizate, ele au fost uitate, existând în Casă oferte expirate.
Toate acestea sunt lucruri care au îngreunat și au afectat foarte mult funcționarea sistemului.
Pe această cale, demnitarul a cerut scuze pacienților care au avut de suferit din pricina blocării sistemului.
Reamintim că în data de 10 iulie 2019, CNAS a anunțat că platforma informatică a asigurărilor de sănătate este indisponibilă, astfel că toate serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă în regim off-line.
CNAS spune, însă, că medicii de familie își pot desfășura activitatea și în cazul în care sistemul nu funcționează, urmând ca raportările să fie făcute ulterior.
Pe de altă parte, medicii susțin că, în cazul în care vor acorda servicii off-line pacienților, riscă să achite din buzunar costul tratamentului sau al investigației medicale.