BUCUREȘTI, 17 iul - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Acum două săptămâni, pe 5 iulie, Dacian Cioloș a avut o întrevedere cu președintele Franței, Emanuel Macron. Discuția a ajuns la subiectul Laura Kovesi, procuror european.
”Am convenit să lucrăm împreună pentru a realiza cât mai repede nominalizarea șefului Parchetului European, pornind de la sprijinul pe care Laura Codruța Kovesi l-a obținut în Parlamentul European”, a scris Dacian Cioloș, pe pagina sa de Facebook, postând o imagine cu președintele francez.
Ieri însă, cotidianul Financial Times aruncă informația că Franța ar fi fost de acord să o susțină pe Laura Codruța Kovesi pentru șefia EPPO, în pofida propriului candidat, Jean-Francois Bohnert.
Este citat din nou Cioloș, care a declarat ”Guvernul francez va informa Consiliul în viitorul apropiat că susținerea este pentru Laura Kovesi și sper că astfel se va deschide drumul pentru o decizie în aceasta direcție”.
Implicarea lui Cioloș și declarațiile în numele Franței generează un nou scandal! Analistul politic Bogdan Chirieac a avut o reacție dură, considerând că avem de-a face cu o informație falsă.
”Acum văd că Financial Times vorbeşte despre faptul că guvernul francez ar sprijini-o pe doamna Kovesi, domnul Cioloş vorbeşte în numele guvernului francez, dar eu mă întreb dacă nu cumva e vorba de o nouă dezinformare”, a declarat Chirieac la Antena 3.
Cunoscutul analist este sceptic cu privire la informațiile despre România apărute în presa internațională.
”Am văzut atât de multe fake-news-uri despre România apărute în publicaţii prestigioase din lume, încât sunt reticent”, a declarat Bogdan Chirieac.
Bomba vine însă de la site-ul Ziare.com, suspectat de relații cu serviciile de informații, care, citând ”surse apropiate discuțiilor din Alianța 2020 USR-PLUS” dezvăluie… ”cum va suna poziția oficială transmisă de Franța”:
”Pentru a asigura un echilibru geografic în ce privește pozițiile de responsabilitate din UE când noi instituții iau ființă, pentru a marca angajamentul nostru fata de statul de drept (pe care Laura Codruța Kovesi l-a apărat în România) și pentru a permite funcționarea cât mai rapidă a biroului procurorului european, Franța o susține pe Laura Codruța Kovesi și va propune tuturor partenerilor din Consiliu să îmbrățișeze aceeași poziție”.
Evident, faptul că Laura Kovesi face obiectul unor anchete și a unor acuzații grave pare să nu fie luate în seamă de partenerii și decidenții europeni.