BUCUREȘTI, 17 iul - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Ieri, dezvăluirile fostului parlamentar și om de încredere al Elenei Udrea, Gelu Vișan, au făcut senzația zilei. Acuzațiile sale la adresa șefului SRI, dar și a altor conducători din servicii și din politică sunt fulminante!
Conform lui Vișan, pe 10 și 11 august s-ar fi încercat o lovitură de stat, fiind pregătite inclusiv mijloace teroriste – care urmau să facă multe victime.
Ei bine, la toate aceste acuzații, Gelu Vișan invocă un martor cheie – Carmen Dan, până ieri, ministru de Interne.
Bomba vine chiar de la Carmen Dan, care a avut o reacție ciudată atunci când a fost întrebată de declarațiile lui Gelu Vișan.
Contactată de cunoscutul jurnalist Bogdan Tiberiu Iacob (”Inpolitics”) pentru a CONFIRMA sau infirma întrevederea evocată de Gelu Vișan, fostul ministru Carmen Dan a declarat, sec: ”Nu vreau să confirm și să infirm nimic. Vă mulțumesc pentru telefon”.
”O formulare tradițională și aparent neutră, dacă nu am ști că ea e acoperirea, de fapt, la fel de tradițională, a unei confirmări neoficiale care scutește de alte amănunte”, comentează BT Iacob, remarcând ”În fond, dacă Vișan minte era cât se poate de firească dezmințirea ei”.
La fel de firească este ”întrebarea tulburătoare” care îi vine lui Iacob: ”Care a fost cu adevărat rolul serviciului condus de un apropiat al președintelui Iohannis în evenimentele din 10 august 2018?”
Mai mult, jurnalistul atrage atenția asupra declarației făcute de ministrul Carmen Dan la discuția cu parlamentarii Comisiei care a anchetat evenimentele din august 2018 – ”raportul nu poate fi prezentat membrilor comisiei întrucât conține elemente sensibile pentru statul român”.
”A fost o discuție foarte bizară, noi tot ceream să ne arate raportul, iar dumneaei ne spunea că nu se poate, că e la secret”, a declarat pentru ”Inpolitics” un deputat din Comisie, sub protecția anonimatului. ”Noi întrebam de ce e la secret, pentru că la comisie asemenea rapoarte au fost mereu prezentate, iar ei dădeau din colț în colț”.
Și membrii comisiei și cei ai delegației MAI păreau extrem de încurcați, a spus deputatul. ”În plus, chiar audierea a fost bizară, ne-a fost anunțată cu doar 20 de minute înainte să aibă loc”, a declarat sursa menționată.
”Ce elemente puteau fi atât de ”sensibile” într-un raport despre un miting scăpat de sub control încât să nu poată fi prezentate nici măcar membrilor comisiei de Apărare a parlamentului României?”, se întreabă Bogdan Tiberiu Iacob – ”și ce știe Carmen Dan despre dedesubturile evenimentelor dramatic din august 2018, dar, din varii motive, încă nu spune?”
Un fapt este clar – așa cum scriam ieri, sunt cele mai tari acuzații de la Revoluție și mineriade încoace – și e posibil ca azi avalanșa să crească.