Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Criminalul care a ucis o femeie și a lăsat-o în mașină la Botanica a fost identificat

CC0 / Pixabay / NestoR019 / Pistol
Pistol - Sputnik Moldova-România
Abonare
Oamenii legii l-au identificat pe bărbatul care a omorât o femeie şi a lăsat-o în maşina sa în sectorul Botanica al Capitalei.

CHIȘINĂU, 14 iul - Sputnik. Bărbatul care a omorât cu sânge rece o femeie și a lăsat-o în propria mașină, parcată în sectorul Botanica al Chişinăului, a fost identificat. Informația a fost făcută publică de ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase. 

”Criminalul a fost identificat și a fost dat în căutare. Nu vă pot da mai multe detalii pentru că ancheta este în desfășurare. Vă asigur că acesta va fi prins și deferit justiției. Vreau sa le mulțumesc colaboratorilor poliției care au contribuit la identificarea făptuitorului”, a declarat ministrul de Interne, Andrei Năstase.

Potrivit oamenilor legii, crima a fost comisă în alt loc decât cel în care a fost găsită victima. Șeful-adjunct al Direcției combaterea crimelor grave a INI, Igor Zglavuță, a precizat că nu este vorba de acțiunile unui grup criminal, ci de o crimă săvârșită intenționat de o singură persoană. 

”Descoperirea crimei a durat trei zile. A trebuit să verificăm toate camerele video de pe drumul pe care criminalul l-a parcurs. Suspectul a fost anterior judecat în Federația Rusă pentru omor și în Republica Moldova pentru săvârșirea jafurilor", a declarat șeful-adjunct al Direcției combaterea crimelor grave a INI, Igor Zglavuță.

Мертвый человек на асфальте - Sputnik Moldova-România
Moldova
O femeie, găsită moartă într-o mașină în Chișinău - Imagini VIDEO de la fața locului

Amintim că miercuri seară o femeie a fost găsită moartă într-o mașină. Mâinile acesteia erau legate cu bandă adezivă. Mai mult decât atât, palmele femeii erau înfășurate în pungi de polietilenă.

Ancheta presupune că criminalul ar fi încercat astfel să împiedice victima să lase urme, amprente digitale sau zgârieturi. Victima nu s-a aflat anterior în vizorul oamenilor legii.

Corpul neînsuflețit al femeii de 32 de ani a fost găsit miercuri seara, în jurul orei 21.00, pe strada Nicolae Titulescu din sectorul Botanica al Capitalei, într-un microbuz de model „Mercedes Vito” care aparținea victimei. Portierele mașinii erau închise.

Potrivit datelor preliminare ale Poliției, criminalul a strangulat victima, pe corpul acesteia au fost depistate urme de moarte violentă. Femeia avea vânătăi pe mâini și pe buza superioară, semn că victima a încercat să se apere.

Fluxul de știri
0