CHIŞINĂU, 13 iul - Sputnik. Moldova are nevoie de sprijinul Statelor Unite în lupta împotriva corupției, precum și în promovarea reformelor în domeniul justiției. Acest lucru a fost anunțat sâmbătă de prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul unui briefing comun cu Subsecertarul de stat american pentru afaceri politice, David Hale.
Hale se află la Chișinău cu o vizită de două zile.
„Azi, mai mult că niciodată, avem nevoie de sprijinul SUA în lupta împotriva corupției, spălării banilor, contrabandei la nivel regional și monopolurilor. Guvernul actual, spre deosebire de guvernul precedent, are voința politică de a opri toate aceste fărădelegi și scheme ilegale. În acest sens contăm foarte mult pe cooperarea cu Guvernul SUA în domeniul organelor de drept, al luptei cu corupția și în sectorul justiției”, a declarat Maia Sandu
Ea a menţionat că SUA au alocat, în cei 27 de ani d eindependenţă, circa 1,4 miliarde de dolari.
La rândul său, Hale a subliniat că Washingtonul este gata să continue să sprijine Moldova.
"Salutăm decizia guvernului de a accelera reformele în cadrul Acordului de asociere cu UE și programul FMI", a spus Hale.
Potrivit acestuia, Statele Unite sprijină Chișinăul în lupta împotriva problemelor care ar putea fi provocări pentru independența sa, iar cea mai importantă este corupția.
"Am sprijinit și menținut integritatea Republicii, am vorbit despre necesitatea ca guvernul și societatea civilă să realizeze împreună reforme pentru a beneficia de asistență financiară și integrare europeană", a adăugat Hale.
Așa cum a remarcat la ambasada SUA la Chișinău, el intenționează să se întâlnească cu alți oficiali ai Republicii pentru a discuta eforturile noului guvern de a implementa reforme constructive și a obține sprijinul SUA pentru a concentra atenția guvernului asupra măsurilor de combatere a corupției.