BUCUREȘTI, 13 iul - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Acum puțin timp, Uniunea Salvați România și-a desemnat candidatul la alegerile prezidențiale. Acesta este Dan Barna, care a fost ales de 322 de delegați din cei circa 500 prezenți.
Formal, USR va trebui să negocieze cu PLUS-ul lui Dacian Cioloș candidatura la președinție, dar după declarația fostului premier rezultă clar că prezidențialele nu sunt un obiectiv pentru el.
Alegerea lui Barna ridică însă probleme – iar USR nu a ținut seama de acestea.
Concret, dacă Dacian Cioloș se conformează ”planului Bruxelles” de a-i asigura lui Iohannis încă un mandat, Barna și USR par deciși să lupte până la capăt.
Ori, așa cum am explicat în alte analize, PSD va fi pe un curs de revenire în zona rurală – unde au marea majoritate a primarilor - ceea ce va duce la o scădere drastică a PNL – implicit a lui Iohannis.
Pe de altă parte, electoratul PSD NU se intersectează cu cel al USR, deci creșterea PSD nu afectează USR. În schimb, trendul crescător al USR în marile orașe duce la scăderea PNL, cu care împarte această zonă electorală.
Concluzia poate fi că Dan Barna prinde turul 2 al prezidențialelor – iar șansele cele mai mari sunt ca el să-l întâlnească pe candidatul PSD! Iar Iohannis ar fi… ”out” sau ”raus” – fapt peste care USR, crescut de manifestațiile generate chiar de Iohannis… trece cu lejeritate! Cu alte cuvinte, Iohannis ar putea învăța zicala românească ”Și-a făcut-o cu mâna lui”.