”România - ca țară ce creează punți între țări, nu ca țară ce se aruncă pe sine în acceleratorul dement de particule beligerante”, este proiectului Pleșoianu, cu completarea ”Românii - ca popor ce propune punți între popoare, nu ca popor care pierde până și puntea către sine”.
Pe lângă faptul că este singurul candidat (anunțat) la președinție care are curajul de a anunța un asemenea proiect – de firesc, de normalitate! – este evident că va fi atacat puternic!
Adică, într-o lume dominată de un talibanism și chiar de un spirit colonial și idolatru la adresa SUA și UE, Pleșoianu ne propune să fim un jucător liber, cu rolul unei punți a păcii. Așa că sintagma ”omul rușilor” îi e deja scrisă pe frunte, chiar dacă îndemnul său nu e decât ”Fie să FIM!”
”Mă voi încăpățâna să spun asta până vor auzi toți!”, declară Pleșoianu. Desigur, la finele acestui an, după alegerile prezidențiale, ”vom vedea câți vom fi... Pentru că nu e vorba despre mine, e vorba despre NOI!”.
Eu îmi fac datoria până la capăt anul acesta, anunță Liviu Pleșoianu. ”Însă lucrurile sunt clare: poporul român se va duce vesel spre prăpastie… sau se va trezi”.
”E ultima deschidere de destin - nu poți să ratezi la infinit și să ai totuși, la infinit, alte ocazii...”, atrage atenția deputatul. ”Dacă, după două mandate Băsescu, vine și al doilea mandat Iohannis, ori primul mandat Barna/Cioloș/Dăncilă/Narcis, atunci... bine”.
În privința calculelor care nu țin seama de suveranitate și verticalitate, mesajul lui Pleșoianu este clar: ”Le urez succes celor care procente calculează și calculat candidează "ca să nu mai iasă Iohannis"”.
”Eu candidez pentru mult, mult mai mult decât atât...”, a transmis Liviu Pleșoianu pe pagina sa de Facebook.