BUCUREȘTI, 4 iul – Sputnik. Rusia nu se amestecă în problemele altor state, e o diferență esențială față de SUA și un șir de aliați de-ai lor, a declarat președintele rus Vladimir Putin, într-un interviu oferit ziarului italian Corriere della Sera.
Joi, Putin efectuează o vizită în Apenini, în cadrul căreia va purta discuții cu președintele Italiei, Sergio Mattarela, președintele Consiliului de Miniștri, Giuseppe Conte, și se va întâlni cu Papa de la Roma Francisc.
"Acuzațiile aduse în adresa Rusiei de imixtiune în alegerile americane reprezintă o culme a absurdului. Se știe foarte bine cu ce s-a terminat totul – cu nimic, cu un eșec", a spus Putin.
Potrivit lui, inexistența unei conspirații a fost confirmată și de concluziile comisiei procurorului special al SUA, Robert Muller: “nu au reușit să culeagă dovezi pentru simplu fapt că acestea nu există”.
“Vreau să declar foarte clar: nu ne amestecăm și nu intenționăm să ne amestecăm în problemele interne nici ale statelor UE, nici ale altor state. Prin aceasta ne deosebit esențial de SUA și aliații lor, care, spre exemplu, au susținut lovitura de stat din Ucraina în februarie 2014”, a subliniat Putin.