Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Avertisment Ministerul Sănătăţii: invazie de ţânţari – ţânţarul tigru, cel mai periculos

© Sputnik / Олег Ласточкин / Accesați arhiva multimediaКровососущий комар
Кровососущий комар - Sputnik Moldova-România
Abonare
Ministerul Sănătăţii a emis un comunicat prin care avertizează populaţia cu privire la ţânţarii periculoşi de care trebuie să se ferească, unele specii putând transmite meningită şi chiar malarie. Măsurile pe care trebuie să le luăm pentru a ne proteja.

BUCUREŞTI, 4 iul – Sputnik, Doina Crainic. Creşterea temperaturilor a favorizat apariţia mai multor specii de ţânţari, printre care o specie care poate transmite malarie. Cel mai periculos este însă ţânţarul tigru, provenit din zonele temperate și tropicale ale Asiei. Acesta a ajuns, în ultimii ani, și în Europa, fiind semnalat inclusiv în București.

Potrivit specialiștilor de la Institutul Cantacuzino, această specie de ţânţar poate fi purtătoarea a peste 20 de specii de virusuri, printre care febra oaselor rupte (Denga), febra virală Chikungunya şi meningita West Nile. Potrivit specialiştilor, este un ţânţar foarte agresiv, care nu este deranjat de lumină, având activitate diurnă. Poate fi recunoscut după coloritul contrastant alb-negru și o dungă albă longitudinală pe torace.

Într-un comunicat publicat pe site-ul oficial, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea infectărilor cu West Nile.

Principalele măsuri de protecţie recomandate sunt:

– evitarea expunerii la ţânţari, îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;

– utilizarea substanţelor repelente de ţanţari;

– montarea de plase la ferestrele locuinţelor pentru a împiedica pătrunderea ţânţarilor;

– limitarea deplasărilor în zonele cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.);

– asigurarea măsurilor de desecare a băltirilor de apă din jurul gospodăriilor;

– îndepărtarea recipientelor/obiectelor care favorizeaza acumularea apei și a gunoiului menajer.

De asemenea, Ministerul Sănătății recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să intensifice măsurile de dezinsecție în localităţi pentru a preveni răspândirea infecţiei cu virus West Nile.

Medici - Sputnik Moldova-România
Ameninţare la adresa sănătăţii la nivel mondial: infecţie molipsitoare și misterioasă

Aproximativ 80% din persoanele infectate nu prezintă simptome, însă în cazul în care identificaţi semnele şi simptomele de mai jos, specialiştii în sănătate publică ai Ministerului Sănătăţii vă recomandă să vă prezentaţi la cel mai apropiat cabinet medical: febră, durere de cap intensă, dureri musculare, vărsături, erupţii cutanate.

În cazurile severe, care afectează cel mai frecvent persoanele peste 60 de ani cu afecţiuni cronice (cancer, diabet, hipertensiune, boala renală cronică), pot apărea şi alte simptome: rigiditate a gâtului, sensibilitate crescută la lumină, convulsii, frisoane, oboseală cronică, slăbiciune musculară.

Supravegherea privind infecţia cu virusul West Nile a debutat încă din luna iunie şi până în momentul de faţă nu au fost raportate cazuri în ţara noastră.

În ceea ce priveşte alte boli transmise prin intermediul ţânţarilor, MS precizează că cele câteva cazuri de malarie înregistrate în fiecare an sunt cazuri izolate, depistate la persoane care au călătorit sau care provin din zone în care există malarie. Infecţia cu virus West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepătura de ţânţar şi nu există cazuri de malarie cu transmitere secundară prin intermediul ţânţarilor.

Nu există vaccin sau tratament antiviral specific pentru infecţia cu virus West Nile.

Fluxul de știri
0