BRUXELLES, 4 iulie - Sputnik, Daniela Porovăț. Europarlamentarul PSD Maria Grapini i-a făcut lui Donald Tusk, în prezența acestuia, un bilanț negru pentru mandatul său de președinte al Consiliului European. Totul s-a petrecut astăzi în plenul PE de la Strasbourg.
Deși a început prin a-l felicita pe Tusk pentru longevitatea mandatului și pentru faptul că, prin proveniența sa poloneză, a reprezentat Estul Europei, Grapini i-a pus lui Tusk câteva întrebări incomode.
”Ce lăsați ca moștenire din partea Consiliului? Lipsă de transparență, totală lipsă de echilibru în instituțiile europene între Est și Vest și nu mă refer numai la liderii celor trei instituții, ci mă refer și la funcționarii care lucrează în instituțiile europene. Vă rog să vedeți care este echilibrul dintre angajații din instituțiile europene între statele din Est și Vest”, s-a dezlănțuit Maria Grapini.
Iar întrebările incomode la adresa lui Tusk, care apare în filmarea din Parlamentul European simțindu-se foarte inconfortabil că este luat la rost cu privire la realizările lui, nu se opresc aici:
”Și ce mai lăsați, domnule președinte? O strategie incoerentă legată de lărgirea UE, o procedură nespecifică democrației și anume majoritatea în Consiliu și lăsați două state pedepsite, Bulgaria și România, deși avem Rezoluția Parlamentului, domnule președinte, și ați promis de nenumărate ori că o să vă încheiați mandatul cu România și Bulgaria în Schengen, pentru că întrunim toate condițiile tehnice din 2011”, a mai spus Grapini în plenul Parlamentului de la Strasbourg.
Și tirada continuă:
”Și ce mai lăsați, domnule președinte? Lăsați impresia că totul se aranjează în spatele unei cortine. Și aceasta nu încurajează cetățenii europeni pentru a le crește încrederea în Uniunea Europeană”.
Maria Grapini i s-a adresat apoi noului președinte al Parlamentului European căruia i-a solicitat să susțină poziția PE în negocierea cu celelalte două instituții europene și le-a atras atenția noilor colegi că îi așteaptă câteva sarcini dificile în acest mandat.