BUCUREȘTI, 4 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Candidații înscriși la examenul de bacalaureat 2019, sesiunea iunie-iulie, au susținut, astăzi, ultima probă, cea la alegere a profilului și specializării.
Astăzi, elevii și-au testat cunoștințele la mai multe discipline, la alegere. Mai exact, vorbim despre fizică, chimie, anatomie, psihologie, sociologie, geografie etc.
Acest lucru a dat idei unor care s-au gândit că pot face bani din dorința elevilor de a lua ușor bacul. Pe grupul de Facebook Bacalaureat 2019, unde sunt înscrise peste 2000 de persoane, a apărut anunțul de la Daily News că vinde subiectele pentru proba de azi.
”Avem următoarele subiecte plus barem la un preț accesibil: Anatomie (Biologie), Chimie, Fizică, Logică, Geografie”, notează jurnaliști de la libertatea.ro.
Sursa citată precizează că anunțul e însoțit de un link, unde se afla o listă de prețuri. Astfel, pentru un subiect, doritorul ar fi trebuit să achite suma de 50 de lei. Pentru o variantă completă, cu trei subiecte, prețul era de 150 de lei. Varianta subiecte plus barem costa 175 de lei.
Mai mulți elevi de clasa a XII-a de pe grupul amintit susțin că au cumpărat subiecte de la Daily News. Unii spun că au plătit pentru subiecte și nu le-au primit, iar alții amenință că vor merge la poliție să reclame că nu au primit subiectele în avans.
O fată a plătit pentru subiecte, însă a primit modelul propus de Ministerul Educației Naționale care a fost publicat cu câteva luni în urmă. Ministerul oferă asemenea modele pentru ca elevii să știe ce tipuri de subiecte vor avea la examen.
Potrivit sursei menționate, cei de la Daily News cereau ca plata să se facă și îndreptau doritorii spre site-ul lor de donații. Mai apoi solicitau dovada plății, pentru a trimite subiectele. Pe care nu le mai trimiteau.
Discuțiile de pe grup au fost șterse, dar site-ul de donații al Daily News este încă activ.