”Taica Lazăr”, afirmații de un tupeu colosal! Iese la iveală o ”lucrare” uitată!

© AFP 2024 / DANIEL MIHAILESCUAugustin Lazăr
Augustin Lazăr - Sputnik Moldova-România
Abonare
Agenția care l-a provocat pe Augustin Lazăr, este nouă, dar cu ziariști provenind din zona ”sistemului” – readuce în vizor un eveniment interesant, legat de OUG pe Justiție și SRI date de Cioloș

BUCUREȘTI, 2 iul - Sputnik, Dragoș Dumitriu. La nici 24 de ore după ce procurorii militari au declinat dosarul 10 august către DIICOT, fostul procuror general Augustin Lazăr reacționează – ”este o încercare de tergiversare a cercetărilor”.

Într-o declarație acordată ”Main News”. Lazăr afirmă că, ”dacă obţinea un al doilea mandat, cazul era soluţionat” – atenție – ”aşa cum au fost soluţionate dosarele Mineriada şi Revoluţia din Decembrie 1989”.

Desigur, afirmația este de un tupeu colosal, întrucât ”soluționarea” cazurilor respective nu este decât o… sumă de scandaluri și contestații! În schimb, acuzațiile lui Lazăr nu pot rămâne fără replică.

”Acum avem o nouă explicaţie a manipulării mediatice îndreptată împotriva procurorului general, calificat drept „procuror comunist”: pentru a bloca al doilea mandat al procurorului general, care ar fi implicat soluţionarea şi a dosarului 10 august, după cele privind Mineriada şi Revoluţia”, a declarat fostul procuror general Augustin Lazăr.

În plus, Lazăr mai face o afirmație bizară: s-ar fi urmărit ca Parchetul General să aibă o conducere interimară, ”astfel încât să se poată ”jongla” cu dosarele importante”.

”A existat interesul ca Ministerul Public să nu aibă o conducere consolidată pe mandat, iar rezultatul este cel urmărit - și care se vede”, a declarat cunoscutul magistrat.

De precizat că, din ceea ce rezultă din text, agenția în cauză l-a contactat pe fostul procuror general, actualmente pensionar – deci nu ar fi fost inițiativa sa. Aparent, cel puțin…

De altfel, lăsând la o parte acuzațiile care i se aduc, comportamentul public al lui Augustin Lazăr a fost ireproșabil – elegant, limbaj ales, în general fără opinii exagerate.

***

Interesant este că agenția Main News, care l-a provocat pe Lazăr, este nouă, dar cu ziariști provenind din zona ”sistemului” - G4Media, Hotnews (varianta Tapalagă).

Liderul echipei, Andreea Traicu, apare, de exemplu, într-o companie aleasă, într-o ocazie specială: o întâlnire organizată la Sinaia de Freedom House cu ministrul Justiției, Raluca Prună, la o dată foarte interesantă:  începutul lunii mai 2016.

Augustin Lazăr - Sputnik Moldova-România
Cine îl va înlocui pe Augustin Lazăr - și ce problemă ar putea avea!

Peste numai două săptămâni, pe 18 mai, Raluca Prună și Dacian Cioloș aprobau celebra Ordonanță pe Justiție, prin care au fost revizuite 151 de articole din legislația penală - 132 în Codul de procedură  penală şi 19 în Codul penal!

Oare au discutat cu ziariștii – care acum scriu în favoarea ”pactului” lui Iohannis, de interzicerea a emiterii de OUG pe Justiție – de schimbarea majoră a CP și CPP prin OUG?

Iată compania selectă în care a fost Andreea Traicu la întâlnirea organizată de Cristina Guseth (Freedom House) cu Raluca Prună:

Dan Tăpălagă, Sabina Fati, Ionel Stoica, Andreea Pora, Alex Costache, Ovidiu Vanghele, Andreea Traicu, Cristian Câmpeanu, Ramona Avramescu, Ionela Arcanu, Valentin Zaschievici, Ondine Gherguț, Anca Spânu, Dan Radu.

Deci, un eveniment care ar merita revăzut – o ”lucrare” uitată! Poate ar trebui să comenteze colonelul Daniel Dragomir reunirea acestei ”legiuni” de presă, chiar în perioada premergătoare Ordonanței!

Să mai amintim că, doar cu o lună înainte, se emisese OUG 6/2016, privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal. Adică aceea despre care Edi Hellvig declara că ”ne-a impus să semnăm protocoale cu instituțiile statului”. Da, chiar îi lansăm provocarea colonelului Dragomir de a comenta ”lucrarea” uitată!

Să mai adăugăm că evenimentul a fost consemnat în revista ”22” de Brîndușa Armanca – aceeași care i-a acordat premiul ”Speranța” lui Augustin Lazăr, după ce acesta fusese denunțat ca șef al comisiei penitenciarului Aiud. Coincidență, desigur.

Menționez că detaliile evidențiate nu sunt un motiv pentru a se considera că ”Main News” nu va face presă de calitate, obiectivă. De aceea, le urăm succes în noua inițiativă mediatică!

Fluxul de știri
0