BUCUREȘTI, 1 iul - Sputnik, Evan Răutu. De mai mult de o săptămână, Victor Ponta a lansat în spațiul public o idee primită de multă lume cu suspiciuni: PSD, ALDE și ProRomânia să aibă un candidat comun la prezidențiale.
“Nu sunt deloc împăcat cu gândul ca la Alegerile Prezidențiale din toamna lui 2019 bătălia electorală să se dea între reprezentantul PNL și cel al USR / cred că o țară normală europeană are dreptul la alegerea rațională între un candidat de dreapta și unul de stânga / din acest motiv am propus ideea unui candidat al tuturor forțelor politice de centru stânga, o decizie care să treacă peste orgolii și interese personale meschine”, a declarat Ponta.
Ponta a motivat prin această idee și refuzul său de a candida la prezidențialele din acest an.
Ei bine, acum puțin timp, într-un dialog cu presa, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că susține ideea lui Victor Ponta.
”Da, sunt de acord cu ideea lui Victor Ponta”, a declarat Tăriceanu, neprecizând dacă a discutat și cu Viorica Dăncilă pe această temă.
Dar, este de presupus că această discuție a avut loc, pentru că un om politic experimentat ca președintele ALDE nu ar fi făcut o asemenea declarație fără consultarea partenerului.