Prin urmare, şoferii care călătoresc în Bulgaria pot achiziţiona vinieta electronică printr-o aplicaţie pe mobil, o pagină web sau la un terminal pentru autoservire din benzinării, fără a mai fi nevoiţi să răzuiască vechile viniete şi să lipească altele noi pe parbriz.
Autorităţile rutiere din Bulgaria au acordat Consorţiului Kapsch Traffic Solutions, la sfârşitul lui 2017, contractul de implementare a unui sistem naţional de taxare rutieră în Bulgaria pentru camioanele care depăşesc 3,5 tone. Contractul prevede şi introducerea unei viniete electronice pentru autoturisme.
Kapsch Traffic Solutions a marcat încheierea primei faze a proiectelor prin livrarea sistemului naţional de vinietă electronică operaţional.
„Costul utilizării reţelei naţionale de drumuri, cu o lungime totală de peste 16.000 km, rămâne acelaşi pentru participanţii la trafic”, a adăugat compania.
Odată cu această opţiune a fost introdusă şi o vinietă de weekend pentru şoferii care călătoresc mai rar. Aceasta este disponibilă alături de vinietele electronice cu valabilitate anuală, trimestrială, lunară şi săptămânală.