BUCUREȘTI, 20 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Absolvenții de clasa a opta au susținut, astăzi, proba scrisă la matematică din cadrul Evaluării Naționale 2019.
Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar susține, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, că matematica a devenit ”bau-baul” copiilor ce nu au avut noroc, la clasă, de profesori dedicați. Alături de asta, mai sunt și alți factori care sprijină această teamă față de matematică, așa cum ar fi genetica sau lipsa meditațiilor.
Sursa citată spune că există un procent de 10% dintre elevi care sunt foarte buni la această disciplină.
”Cum îi încurajăm dacă ei nu se pot detașa, în urma Evaluării Naționale, de cei care au un nivel mediu, cum? De aceea spun că subiectele au fost ușoare, fix în trendul ultimilor ani. Sunt elevi la liceu care nu știu tabla înmulțirii”, a scris Cristache.
Acesta a adăugat că, din punctual său de vedere, ultimul subiect trebuia să aibă un grad de dificultate ridicat, astfel încât departajarea la liceele bune să nu stea în 2 sau 3 sutimi.
”Cu ce e mai bun un elev de 9.90 față de unul cu 9.80? Cu nimic! De aceea, repet, spun că este nevoie, întotdeauna, de un subiect care să facă diferența”, a completat Cristache.