Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Tăriceanu, candidat la prezidențiale: le declară război ”băieților cu ochi albaștri”

© Photo : Facebook / Calin Popescu TariceanuCălin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Tăriceanu și-a asumat rolul de prezidențiabil și a cerut desecretizarea celor 19 anexe din protocoalele secrete SRI-DNA-instanțe de judecată și a lansat un atac deschis la ”băieții cu ochii albaștri”

BRUXELLES, 17 iunie - Sputnik, Daniela Porovăț. Revenire spectaculoasă a lui Tăriceanu pe fondul zvonurilor privind asumarea candidaturii la prezidențiale. Liderul ALDE cere, într-o postare pe pagina sa de Facebook, nici mai mult, nici mai puțin decât desecretizarea de către CMS a celor 19 anexe secretizate ale protocoalelor secrete dintre SRI-DNA-instanțe de judecată.

”Este necesar ca toate datele din acele protocoale ilegale și imorale să fie făcute publice neîntârziat. Românii au dreptul să știe cum au funcționat instituțiile din justiție și felul în care serviciile au influențat activitatea lor”, își lansează Tăriceanu provocarea.

Liderul ALDE invocă legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, art. 24, al. 5, care stipulează că nu pot fi secretizate documente în scopul ascunderii încălcărilor legii sau limitării accesului la informațiile de interes public atunci când îi solicită Liei Savonea, președintele CSM, ”să clarifice urgent situația și să desecretizeze toate anexele privind protocoalele secrete înainte de discutarea în plen a raportului Inspecției Judiciare”.

Dar ținta lui Tăriceanu este la Cotroceni, așa că își îndreaptă tirul spre președintele țării:

”În mod firesc, președintele Iohannis ar trebui ca, pentru prima dată în cinci ani de mandat, să facă ceva concret pentru independența reală a Justiției. Să participe la ședința CSM în care se discută raportul și să o prezideze, astfel încât să se asigure că acele anexe sunt desecretizate”, spune Tăriceanu.

Liderul ALDE vrea chiar să îl pună pe Iohannis la muncă! ”Mai departe, în calitate de președinte al CSAT, pe lângă folosirea acestui rol pentru a face jocurile sale politice, ar trebui să solicite neîntârziat SRI să facă publice toate informațiile cu privire la protocoalele secrete cu Justiția (modul de lucru, număr de ofițeri implicați, numărul dosarelor din justiție în care au fost folosite, etc)”, arată președintele Senatului.

Încheierea postării lui Tăriceanu face trimitere directă la serviciile secrete pe care nu le iartă pentru rolul lor în aranjamentele justiției din ultimii ani, după cum nu îl iartă nici pe Iohannis pentru rolul său în amestecul serviciilor în justiție:

”Klaus Iohannis ar trebui, la fel de firesc, să decidă dacă în ultimul an de mandat vrea să fie măcar o dată președintele românilor și nu doar al "băieților cu ochi albaștri".”, este îndemnul final al lui Tăriceanu.

În mod clar, Tăriceanu se pregătește de prezidențiale și profită de ”europenizarea” PSD pentru a-și asuma rolul de luptător principal împotriva statului paralel, încercând astfel fie să convingă PSD-ul că el este cel mai bun candidat comun al PSD-ALDE, fie să câștige aderenți inclusiv din tabăra social-democrată pentru continuarea luptei cu abuzurile din justiție și cu amestecul ilegal al serviciilor în viața publică din România.

Fluxul de știri
0