Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Carmen Dan, lecție pentru PSD: ”Eu nu sunt din categoria celor care se dezic de Dragnea”

© Photo : Guvernul RomânieiCarmen Dan
Carmen Dan - Sputnik Moldova-România
Abonare
Carmen Dan: ”Liviu Dragnea are un merit extraordinar, Liviu Dragnea a ținut acest partid unit - prefer să nu dau exemple, pentru că nu sunt un om conflictual”

BUCUREȘTI, 17 iun - Sputnik, Dragoș Dumitriu. În contextul în care mulți șefi și demnitari PSD se disociază de Liviu Dragnea și aruncă vina pe fostul președinte pentru absolut orice li se reproșează, Carmen Dan, unul dintre cei mai importanți miniștri, dă o adevărată lecție de demnitate, de verticalitate!

Cu toate că devenit o țintă principală pentru Iohannis și pentru Opoziție, Carmen Dan a făcut aseară declarații curajoase despre Liviu Dragnea, relația și ”dezicerea” față de autoritarul fost președinte.

”Eu nu sunt din categoria celor care se dezic (de Liviu Dragnea) - în ultima vreme, am văzut destui, din păcate, chiar din partid, care se dezic de cea a fost înainte”, a spus Carmen Dan.

Ministrul recunoaște clar meritele fostului președinte, dar atrage atenția și asupra unor tentative pe care acesta l-a ținut în frâu.

”Liviu Dragnea are un merit extraordinar, Liviu Dragnea a ținut acest partid unit”, spune Carmen Dan, precizând ”Prefer să nu dau exemple, pentru că nu sunt un om conflictual”.

Liviu Dragnea - Sputnik Moldova-România
Premieră: Liviu Dragnea – în față la Cotroceni! Imagini inedite

În privința relației pe care o are actualmente cu Dragnea, ca deținut, Carmen Dan vrea să îl viziteze când va fi posibil.

”Bineînțeles că iau în calcul această posibilitate”, spune Carmen Dan. ”Nu am vorbit cu domnul președinte, e și o perioadă specială, cea de carantină, nu s-a întâmplat să existe această solicitare”.

Dânsul stabilește cu cine poate discuta telefonic în această perioadă, explică ministrul de Interne, ”În această perioadă, l-au vizitat cei din familie și evident avocatul”.

În privința Vioricăi Dăncilă, Carmen Dan are încredere deplină.

”Lucrurile trebuie să se așeze, sunt convinsă că se vor așeza, am încredere foarte mare în această perioadă în puterea de a strânge și a da acest semnal de unitate pe care o are premierul Dăncilă”, spune Carmen Dan.

Mai mult, Carmen Dan spune că, dacă Viorica Dăncilă își va depune candidatura oficial la președinția PSD o va susține.

”Încă nu știu care sunt candidații… Dacă își va depune această candidatură, bineînțeles va avea susținerea mea totală”, a declarat ministrul de Interne.

Carmen Dan a dat și o lecție de atașament față de partid și de respingere a orgoliului și tendințelor veleitare – și aceasta în legătură cu apropiatul congres. ”Nu vizez nicio funcție”, a declarat Carmen Dan la ”Subiectiv”, emisiunea realizată de Răzvan Dumitrescu.

”Sunt vicepreședinte al partidului, dacă se va lua decizia să se facă alegeri și pentru vicepreședinți, nu voi candida pentru un alt mandat”, spune ministrul. ”Vom vedea… Din ce s-a stabilit, cel puțin până în acest moment, se vor pune pe masă mandatul de președinte, președinte executiv și secretar general”.

Fluxul de știri
0