BUCUREȘTI, 17 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Examenul de bac 2019 este în plină desfășurare, iar impresiile – atât ale elevilor, cât și ale cadrelor didactice – nu întârzie să apară.
Pe un grup destinat părinților și elevilor a fost postată postarea unui dascăl care a criticat dur felul în care absolvenții de liceu au venit îmbrăcați la probele de evaluare a competențelor.
”Fetele au venit machiate (extrem de machiate), cu decolteuri adânci, blugi scurți cu danteluță și papuci sau săndăluțe cu toc, bluze transparente prin care deslușeai lejer buricul și sutienul, blugi franjurați de parcă abia fuseseră sfâșiați de o haită de câini, cercei rotunzi imenși etc”, a povestit profesoara.
Nici băieții nu au scăpat de ochiul critic al dascălului, acesta precizând că unii băieți au venit în șlapi, pantaloni de trening, păr tapat de prindeau orice post tv, inele și cruci la gât.
Chiar dacă recunoaște că vremea a fost foarte călduroasă, profesoara spune că, la examene, ar trebui să domine cuvântul ”decență”.
”Mă întreb dacă părinții acestor copii știu sau măcar i-au întrebat sau i-au învățat cu ce să se îmbrace la un examen oral? Chiar nu ne mai pasă? Chiar luăm școala în râs?”, s-a întrebat cadrul didactic.
Acesta a explicat că, pentru examenele orale, ținuta trebuie să denote seriozitate și sobrietate, să fie cât mai decentă și mai neutră. De asemenea, ținuta ar trebui să fie cât mai lejeră și răcoroasă, nu transparentă și mulată.
”Înțeleg că avem un sistem defect, dar haideți să nu ne batem și mai mult joc de el”, a încheiat profesoara.
Calendar BAC 2019
Luni, 1 iulie 2019, va avea loc prima probă scrisă la Limba și Literatura Română – Ea), notează edu.ro.
Proba la Limba și Literatura Maternă Eb) este programată marți, 2 iulie 2019, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie.
Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului și specializării, proba Ed) – se va desfășura joi, 4 iulie 2019.
Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 - 16:00). Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.
Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 27 - 31 mai 2019. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 31 mai.
Calendarul celei de-a doua sesiuni a examenului de BAC 2019
În perioada 15 - 19 iulie se face înscrierea candidaților, apoi în 26 iulie este programată înscrierea candidaților ce au promovat examenele de corigențe
În 21 august va avea loc Proba Ea) – proba scrisă de Limba și Literatura Română, în 22 august, Limba si Literatura maternă - proba Eb) - proba scrisă, în 23 august, proba obligatorie a profilului - proba Ec) - proba scrisă, în 26 august, proba la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - proba scrisă, iar în 27și 28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba Română - proba A.
Pe 29 august e programată evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B, iar pe 30 august și 2 septembrie: evaluarea competențelor digitale - proba D.
În zilele de 2 – 3 septembrie are loc evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională - proba C
În data de 3 septembrie se vor afișa rezultatele la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 - 16:00)
Contestațiile se vor rezolva în intervalul 3 - 6 septembrie 2019.
Rezultatele finale se afișează în data de 7 septembrie.