Misterul se adâncește după declarațiile date chiar de Rareș Bogdan în emisiunea Andreei Creţulescu, pe postul România TV. Întrebat de apreciata realizatoare asupra subiectului, Rareş Bogdan a răspuns inițial sec: ”Au fost alţii acolo”.
Andreea Creţulescu a insistat – ”Nu te place domnul Orban?”…
Răspunsul lui Rareș Bogdan este foarte interesant – și lasă loc de multe interpretări:
”Nu ştiu dacă mă place sau nu… Cred că mă place, dar a considerat că trebuie să fie altcineva. Eu am fost bun în campanie… asta e, nu contează - mergem înainte!...„
Ciudat, de parcă ar fi fost un dialog regizat, Andreea Creţulescu pune o întrebare cheie: ”Se teme (Orban) că-i vei lua locul la şefia partidului?”
Ce răspunde Rareș Bogdan: ”Cred (!!!) că la experienţa politică a dânsului nu se teme…”. Apoi, după acest ”cred”, urmează o ”periuță” și o asigurarea la adresa liderilor partidului:
”Eu am exprimat foarte clar, îmi ştiu locul şi îmi ştiu paşii foarte serios. Pur şi simplu a considerat că trebuie să se ducă şi alţi lideri, a făcut foarte bine, sunt oameni foarte buni care au fost acolo”.
Și abilul om de televiziune se acoperă cu alte nume absente: ”Eu cu Robert Sighiartău şi Alina Gorghiu am lipsit, dar asta nu înseamnă că e un capăt de ţară - au fost oameni foarte buni la Cotroceni”.
A început bătălia pentru debarcarea lui Orban? Sau, dimpotrivă, liderii experimentați ai PNL își dau seama că aportul de imagine al lui Bogdan e unul otrăvit – în sensul că trimite labilul și mereu contestatarul electorat către USR, existând pericolul unei înfrângeri la alegeri în fața noii oferte anti?
Concret, Rareș Bogdan, prin discursul său radical și abulic, aduce un avantaj celui care va candida din partea USR contra lui Iohannis. Adică, ideea e… mai ușor cu Rareș pe scări!
Pe de altă parte, serialul realizat de cunoscuta jurnalistă și realizatoare TV Sorina Matei scoate la iveală aspecte uluitoare din activitatea lui Rareș Bogdan, a cărui imagine de ”luptător de dreapta” începe să se schimbe în aceea de beneficiar al contractelor ciudate cu statul.