BUCUREȘTI, 13 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Ministerul Educației Naționale a publicat Raportul privind starea învățământului preuniversitar 2017/2018.
Potrivit documentului menționat, dintr-o generație care s-a înscris în clasa întâi în urmă cu opt ani, doar 51,6% dintre aceștia au reușit să ia peste 5 la examenul de Evaluare Națională.
Comparativ cu anul 20017, mediile multor elevi au mers în jos.
Sputnik va publica, în data de 25 iunie 2019, rezultatele la Evaluarea Națională 2019.
Anul trecut, potrivit datelor furnizate de raportul MEN, au fost prezenți la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a 142.871 de elevi. Dintre aceștia, mai mult de jumătate au reușit să ia peste 5. Vorbim despre 105.109 elevi.
Fetele au reușit să obțină rezultate mai bune decât băieții. Diferența dintre procentul fetelor care au reușit să obțină medii peste 5 și cel al băieților este de 10%.
În 2017, acest procent a fost mai ridicat, deși nu semnificativ – 11%.
Analiză pe generație
În ceea ce privește o analiză realizată pe cohortă – generație – datele din analiza Ministerului Educației Naționale arată că numărul elevilor care au fost înscriși acum 8 ani la școală în clasa întâi, adică în anul școlar 2009-2010 a fost de 2023.895.
Dintre aceștia, numai 169.298 elevi au reușit în 2017 să termine clasa a opta.
Pe parcursul ciclului primar și gimnazial, 6485 elevi au rămas repetenți.
Dacă s-ar raporta la cohorta inițială numărul elevilor care au obținut medii peste 5 la Evaluarea Națională de la clasa a opta – 108.320 de elevi – valoarea ar fi de 51,6%, adică puțin peste jumătate dintre elevi, precizează edupedu.ro.
Cealaltă jumătate de generație (95.575 de elevi), care reprezintă 48,4% din cohorta inițială, a fost împărțită astfel: 56.672 elevi nu s-au prezentat la Evaluarea Națională sau au abandonat școala, 6.485 elevi au rămas repetenți, iar 32.418 elevi au luat sub media 5 la Evaluarea Națională.
Pe categorii de medii obținute se constată, la nivelul anului școlar 2017/2018, o creștere a ponderii elevilor care au obținut medii către minimul grilei de notare și o scădere a ponderii celor care au obținut medii către maximul grilei de notare.
Învățământul este obligatoriu până în clasa a X-a. Media de la Evaluarea Națională nu reprezintă decât un criteriu de selecție și departajare pentru admiterea la liceu sau școală profesională.
Important: un elev, chiar dacă nu a reușit să treacă acest examen poate intra la liceu pe locurile rămase libere după repartizarea computerizată.