BUCUREŞTI, 12 iun – Sputnik, Doina Crainic. Meteorologii de la Vremea BBC au avertizat că, deși vremea a fost rea în ultimele zile, nu sunt semne de îndreptare. Meteorologul Tomasz Schafernaker a spus că situaţia nu se va schimba în următoarele zile.
„Prognoza pentru miercuri arată ploi torenţiale în nordul Angliei, în nord-vest și în Țara Galilor. Vremea nu este atât de umedă în sud și nu am avut prea multe precipitații până acum în Scoția. Însă urmează din nou ploi”, a anunţat meteorologul, citat de Express.
Potrivit acestuia, ploile se mută în Estul Angliei și în Lincolnshire, în a doua jumătate a după-amiezii. La sud de această zonă vor fi şi perioade cu soare, dar și ploi torențiale şi se pot produce furtuni. Pe parcursul zilei ploile vor deveni abundente.
„În partea de nord putem vedea acele culori albastre, foarte amenințătoare aici. Acestea se adună nu numai în nordul Angliei, ci și în unele părți din Scoția și Irlanda de Nord. Joi va continua să fie presiune scăzută”, a adăugat specialistul.
Ploile torenţiale se vor întoarce în Scoția, dar şi în Țara Galilor și în sud-vest. Vremea instabilă va continua atâta timp cât această presiune joasă se menţine. Meteorologii mai spun că vrema se va menţine, în următoarele zile, foarte schimbătoare și umedă temporar.