BRUXELLES, 10 iunie - Sputnik, Daniela Porovăț. Globaliștii s-au bucurat degeaba că au reușit să îi mențină pe suveraniști divizați în Parlamentul European, obținând ca europarlamentarii eurosceptici să rămână împărțiți în trei grupuri politice tocmai pentru a nu avea aceeași influență. Dar Salvini nu trebuie subestimat, au avertizat specialiștii, pentru că, dacă nu a reușit să schimbe Europa politic, reușește acum un adevărat tur de forță economic.
Totul a început de la deficitul bugetar al Italiei, pe care Comisia Europeană îl critică de luni de zile și care, acum, atrage și sancțiuni din partea Bruxelles-ului. Dar Salvini nu cedează, ci duce o campanie spectaculoasă prin care le explică italienilor, dar și întregii Europe, prin notorietatea de care se bucură, că el pune pe primul loc joburile cetățenilor, în timp ce Comisia pune pe primul loc gestionarea contabilă a banilor și statisticile. În plan mediatic și electoral, cine va câștiga între popularul vicepremier care se bate pentru nivelul de trai și dezvoltarea țării sale neîngrădită de regulile contabililor de la Bruxelles, și figurile detestate și fără personalitate care vor să limiteze dezvoltarea Italiei pe bază de tabele?
Marea șansă a lui Salvini nu stă, însă, doar în faptul că italienii cred în modelul său de dezvoltare, dovadă stând votul masiv pentru Ligă la europarlamentare, ci că și alte țări se uită cu interes la programul economic pus în practică de partidul lui Salvini și își doresc să scape de chingile bugetare ale Comisiei Europene.
Degeaba clamează Antonio Tajani, încă președinte al Parlamentului European, italian și el, că ”Italia este izolată. Când te răstești, țipi și insulți, rămâi singur și ai rezultate foarte modeste”, făcând referire la Salvini.
De fapt, atunci când propune reformarea eurozonei, Salvini are aliați acolo unde nu se așteaptă nimeni, în grupurile politice mari, mainstream, pentru că, dacă sistemul actual al eurozonei preferă să se uite la inflație în defavoarea locurilor de muncă, multe țări care au probleme ar prefera să aibă libertatea de a-și încuraja creșterea economică și diminuarea șomajului încălcând regulile stricte ale Comisiei.
Dar lovitura pe care Salvini o dă eurozonei este încurajarea discuțiilor despre o monedă alternativă în Italia care să scape țara din chingile euro și care, la o adică, să faciliteze ieșirea țării din zona euro și reîntoarcerea la moneda proprie. Aici, Salvini este mai iscusit decât britanicii. Fără să aibă nicio dorință de a părăsi Uniunea, un proces care se dovedește imposibil chiar și pentru britanicii care aveau monedă proprie, Salvini va încerca să îi asigure Italiei independența în interiorul UE, eliberându-și mai întâi țara din rigorile fiscale ale Bruxelles-ului.