CHIȘINĂU, 9 iun - Sputnik. În cadrul unui conferințe de presă, noul premier instalat de noua majoritate parlamentară PSRM-PAS-PPDA, Maia Sandu, a fost rugată să dea o apreciere declarației făcute de șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pânzari, care a anunțat că refuză să se subordoneze noului ministru de Interne care a fost numit ieri în Parlament, Andrei Năstase, și că șeful lui nemijlocit continuă să fie Alexandru Jizdan.
Maia Sandu a spus că declarația lui Pânzari este o sfidare a legii și a dat de înțeles că acesta vă răspunde în fața legii.
"Aceste afirmații sunt o sfidare a legii și a deciziilor luate în acest Parlament. Așa cum am vorbit mai devreme, le cerem tuturor angajaților din sistemul organelor de drept, de forță să respecte lege, și nu ordinele ilegale ale lui Pânzari, Jizdan sau altora care încearcă să facă în continuare jocul lui Plahotniuc", declarat Maia Sandu.
Întrebată ce va urma dacă aceste persoane nu se vor conforma în continuare, ea a spus că în cest caz ele vor răspunde în fața legii.
"Legea este lege pentru toți și, în momentul în care va fi emis un act al Guvernului, acest act urmează să fie implementat. Dacă cineva nu se va subordona, atunci sancțiunile vor fi pe măsura legii", a declarat premierul instalat de noua majoritate parlamentară.
Ea a mai acuzat Partidul Democrat și pe liderul acestuia Vladimir Plahotniuc, de faptul că blochează activitatea instituțiilor publice.
Amintim că în prima parte a zilei Maia Sandu a susținut un briefing în care s-a adresat funcționarilor publici prin care i-a îndemnat să nu se lase manipulați și să nu execute indicații ilegale.
Voi sunteți temelia bunei administrări a țării. Voi sunteți cei care guvernați cu adevărat această țară, a declarat Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă susținută în incinta Parlamentul țării.
”Noul Guvern ales și investit legitim, pe care îl reprezint, își propune să elibereze administrația de presiune și șantaj, astfel încât dumneavoastră să fiți liberi să vă faceți meseria liberi și cu demnitate. Noi, miniștrii noului Guvern, vom desființa controlul politic asupra instituțiilor. Nimeni nu va avea dreptul să vă amenințe și să vă șantajeze. Vă îndemn să susțineți eforturile noului Guvern”, declarat Maia Sandu.