Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Profesează medici falși în România, punând vieți în pericol? Pintea nu știe

Abonare
Ministrul Sănătății a explicat că nu are date privind existența unor medici falși care profesează în România, deși sistemul medical a fost zguduit în acest an de scandaluri după ce au ieșit la iveală cazurile unor impostori.

BUCUREȘTI, 9 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Este scandalul momentului – avocatul Daniel Ionașcu a declarat, la un post de televiziune, că pe teritoriul României se află cam 3000 de medici falși.

Sorina Pintea - Sputnik Moldova-România
Pintea, reacție în cazul medicului mort: ”Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat”

Daniel Ionașcu este avocatul care îl reprezintă pe falsul medic Matteo Politi.

”Informația o am direct de la Matteo Politi, el este responsabil de ceea ce spune. Nu pot să vă spun dacă sunt 3000 cu exactitate, dar cu siguranță vedem toți că sunt mai mulți decât 1 sau 10, ceea ce este suficient să ne îngrijorăm”, a explicat avocatul, potrivit b1.ro. https://www.b1.ro/stiri/eveniment/medici-falsi-in-romania-280046.html

Ministerul Sănătății precizează, însă, că nu deține informația că ar exista medici falși care profesează în România.

”Dacă cineva deține informații că astăzi sunt medici falși care oferă servicii medicale în sistemul public sau privat de sănătate, are obligația să anunțe organele competente, acest lucru punând în pericol viețile pacienților”, precizează instituția într-un comunicat de presă. http://www.ms.ro/2019/06/09/ministerul-sanatatii-face-precizari-privind-informatiile-aparute-in-presa-conform-carora-in-romania-exista-medici-falsi/

Ministerul Sănătății susține că, în urma cazurilor depistate în care persoane profesau meseria de medic cu parafe acordate  ilegal, Ministerul Sănătății a demarat un control la Direcția de Sănătate Publică București. În cadrul acestui control, au fost verificate toate codurile de parafă eliberate de această instituție din anul 2018 până în februarie 2019. De asemenea, astfel de controale au fost derulate în mai multe direcții de sănătate publică județene.

Mai mult decât atât, pentru a evita situațiile ca și alte persoane care nu îndeplinesc condițiile necesare să practice medicina în România, Ministerul Sănătății a elaborat un Ordin de Ministru care se află în prezent în transparență decizională și care reglementează condițiile necesare pentru angajarea medicilor în sistemul de sănătate public și privat.

Sorina Pintea, ministrul Sănătății, este de părere că suspiciunile afectează medicii care se luptă pentru viețile pacienților. Aceasta susține că s-au luat măsuri imediat ce a aflat că o persoană a obținut ilegal codul de parafă, ca să nu se creeze breșe în sistem.

“Este vorba chiar despre persoana pe care o apără astăzi domnul avocat Daniel Ionașcu, cel care afirmă ca sunt alte mii de medici în situația clientului său. Sunt sigură că justiția își va face datoria în toate cazurile depistate pentru a da un exemplu celor care s-ar mai gândi de acum încolo că se pot juca de-a medicii punând în pericol viețile oamenilor”, a declarat Sorina Pintea.

Fluxul de știri
0