Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Demitere la MApN anunțată ciudat – face parte din ”târg”? Mulți bani în joc!

© Facebook / Gabriel LesGabriel Les
Gabriel Les - Sputnik Moldova-România
Abonare
”A fost demis de premierul Viorica Dăncilă pentru nereguli serioase - mai multe licitații privind înzestrarea Armatei Române au fost tergiversate sau blocate din interese obscure”.

BUCUREȘTI, 9 iunie - Sputnik, Dragoș Dumitriu. De când a revenit la Apărare, Gabriel Leș mi s-a părut un tip cerebral, care dorește să facă treabă, în ciuda puținelor sale legături cu milităria.  Dar, nu asta e o problemă – ci dimpotrivă, o impunere a NATO.

Mihnea Ioan Moțoc - Sputnik Moldova-România
Politică
"Ministrul corvetelor", chiriașul lui Trump, devine strategul Europei

E hilar să vezi cum americanii numesc în fruntea Apărării personalități cu cariere de arme strălucite, realmente respectate de orice militar SUA – în timp ce țările „partenere” trebuie să pună civili, care de multe ori nici nu au avut vreo tangență cu domeniul.

Revenind la seriosul tânăr ministru român al Apărării, prima nebunie cu care se confruntă e cea legată de corvetele pe care le tot cumpărăm de nu știu câți ani. De fapt, el a revenit în funcție, luându-i locul ”permanent amenințatului de ruși” Mihai Fifor care, zice Băsescu, ar fi demisionat din cauza fregatelor și a lui Dragnea.

”Mihai Fifor a preferat să demisioneze înainte de anunţarea rezultatului licitaţiei, pentru a nu fi parte a mizeriei puse la cale de Daddy”, scria Băsescu atunci pe Facebook. Sigur, când e vorba de ”mizerii”, nu există expert mai mare decât ”Petrov”.

Dar, la o lună după Băsescu, pe 20 decembrie 2018, o publicație franceză, ”La Tribune”, scria, sub semnătura unui autor specializat în afaceri din domeniul militar, un articol foarte dur – ”Cum vrea România, cu orice preț, să facă să piardă Naval Group în favoarea lui Damen”. Articolul e preluat din zbor, în doar câteva ore, de publicația de specialitate ”Defense România”.

Evident, din toate astea rezultă ”vinovatul de serviciu”, Liviu Dragnea. Tot Dragnea l-ar fi propus și pe Secretarul de stat de la Apărare, Adrian Ignat, cel care a blocat ultima dată licitația, pe 12 ianuarie 2019. Motivul? A descoperit nereguli, drept pentru care a cerut intervenția procurorilor militari.

Afacerea, în sine, se ridică la circa 1.6 miliarde de euro, iar bătălia se duce între trei competitori puternici: olandezii de la Damen, care au preluat o parte din porul Galați, italienii de la Ficantieri, parteneri la Tulcea, și francezii de la Naval Group, firmă franceză de tradiție, care are de recuperat o perioadă proastă și marcată de u mare scandal de pe urma căreia a trebui să-și schimbe numele vechi de 200 de ani – ”Direction des Constructions Navales”!

Egyptian Navy Gowind corvette El Fateh, poză simbol - Sputnik Moldova-România
Scandalul momentului - presiuni uriașe externe! Ce NU se spune despre afacerea corvetelor

Francezii sunt partenerii preferați de prietenul lui Iohannis, șeful Camerei de Comerț, Mihai Daraban, care a și contribuit la încheierea unui parteneriat cu Șantierul Naval Constanța.

S-a spus că olandezii ar fi fost preferați de Dragnea – dar asta nu explică atitudinea dură, agresivă a demnitarilor batavi față de România condusă de ”guvernele lui Dragnea”.

Între greii aceștia a fost băgat Andrei Ignat, un calafetean de nici 40 de ani, fără prea mare legătură cu domeniul, care până atunci mai fusese doar director al Direcţiei corpului de control din Ministerul Transporturilor, ca funcție importantă. A fost adus din „pepiniera PSD” de la Dolj, unde tatăl său fusese director la Direcţia Silvică Dolj.

În fine, cert e că azi Ministerul Apărării a anunțat că „Rezultatele preliminare evocă necesitatea relansării și reenergizării managementului departamentului responsabil de activitatea de înzestrare”.

”În acest context, ministrul Apărării Naționale a decis ca oportună eliberarea din funcție a dlui Andrei Ignat, secretar de stat al Departamentului pentru Armamente, propunere ce a primit avizul premierului”, se arată în comunicatul MApN.

Dar, pe canalul NATO, adică Radu Tudor, aflăm că Andrei Ignat a fost demis… pentru licitații ”tergiversate sau blocate din interese obscure”.

”Secretarul de stat, șef al Departamentului Armamente din MApN, Andrei Ignat, a fost demis de premierul Viorica Dăncilă pentru nereguli serioase”, scrie Radu Tudor, completând ”Mai multe licitații privind înzestrarea Armatei Române au fost tergiversate sau blocate din interese obscure”.

Dar, atenție, pentru că demisia fusese anunțată cu mult înaintea lui Radu Tudor și a MApN pe un ”canal” cel puțin la fel de interesant: Dan Andronic.

Patronul EvZ a scris încă de acum 5 zile, având probabil ”premoniții”: ”Demitere spectaculoasă în MApN!”

”Încă un om al lui Liviu Dragnea se pregăteşte de plecare. După plecarea lui Darius Vâlcov de la Palatul Victoria, Viorica Dăncilă continuă curăţenia în interiorul aparatului guvernamental. Potrivit unor surse guvernamentale, urmează ca în câteva zile să fie demis sau să plece prin demisie Secretarul de stat din MApN, Andrei Ignat”.

Cunoscutul și controversatul jurnalist completează: ”Şef al departamentului pentru Armamente, Andrei Ignat este cel care a blocat licitaţia privind achiziţia de corvete, despre care am scris în repetate rânduri”.

”Mai mult, se pare că Andrei Ignat va fi una dintre victimele propriei strategii de tergiversare, fiind vizat de DNA pentru un posibil abuz în serviciu”, scrie Andronic.

Și atenție, Andronic aruncă bomba: ”Actualul ministru al Apărării Naţionale, Gabriel Leş, va putea astfel să anunţe câştigătorul licitaţiei de peste un miliard euro, respectiv firma franceză Naval Group, în ciuda eforturilor concurenţei italiene de a bloca contractul de înzestrare”.

”Andrei Ignat era considerat în cercurile guvernamentale ca fiind principalul pion al lui Liviu Dragnea în Ministerul Apărării Naţionale”, completa Dan Andronic.

Deci italienii, aha!... Un detaliu: Dan Andronic scrie destul de rar, iar atunci când o face sunt informații cu scop precis, bine țintite. Exemplele sunt prea multe ca să le enumerăm.

Dar, să recapitulăm: varianta Naval Group e susținută de Traian Băsescu, de Daraban, cel mult apreciat de Iohannis, iar Radu Tudor, omul NATO, și Dan Andronic, prea cunoscut pentru a mai preciza cine e și ce face.

”Suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii, de natură să afecteze realizarea interesului naţional de securitate în ceea ce priveşte Programul de înzestrare esenţial «Corvetă multifuncţională»”, se menționa în comunicatul MApN privind decizia demisului Ignat de a suspenda licitația în ianuarie 2019.

Oare ministrul consideră că acele suspiciuni erau false? Poate aflăm detalii. Sau poate va accepta ideile din rumaniamilitary.ro 

”Suspendare sau anulare cu perdea?! Înaltă trădare, cel mai probabil (…) lucrurile sunt clare, Gabriel Leș este un politruc obedient în față conducerii de partid și de stat”. 

Concluzia? Afacerea fregatelor este prea mare și periculoasă în acest moment, așa încât e de presupus că pragmatica Viorica Dăncilă va prefera să considere această ”achiziție” ca o parte necesară a ”târgului” pentru liniștea de care Guvernul și PSD au nevoie.

Erată:

Dintr-o eroare, în text a apărut inițial că site-ul rumaniamilitary.ro ar fi patronat de Adrian Sârbu. La sesizarea celor în cauză am corectat, fiind vorba de o greșeală neintenționată, o confuzie între portalul menționat și ”Monitorul Apărării și Securității”, aflat sub copyright Mediafax SA. Mulțumim pe această cale pentru că ni s-a atras atenția și am putut corecta.

Fluxul de știri
0