Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Martor ocular la Valea Uzului: ''Am fost extrem de civilizați”

Abonare
Europarlamentarul Cătălin Ivan, participant la eveniment, a povestit o altă variantă a incidentului din Valea Uzului, foarte diferită de cea a UDMR

Sute de persoane au protestat la Cotroceni împotriva construirii mega moscheii protest București - Sputnik Moldova-România
Societate
Înfruntarea din Valea Uzului - patrioții români au rupt lacătul și au intrat cu forța!
BRUXELLES, 7 iun - Sputnik, Daniela Porovăț. Cătălin Ivan, aflat pe finalul mandatului de europarlamentar, spune că românii adunați ieri în Valea Uzului au fost ”extrem de civilizați. Eu am ajuns la cimitir la ora 16. Cu o coroană de flori în mână, am stat de vorbă cu oamenii. Cei de la jandarmerie ne-au rugat să nu ne ducem către cimitir pentru că acolo erau mobilizați aproximativ 100-200 de etnici maghiari. Nu știu cine i-a adus, dar erau destul de bine organizați. Aveau materiale pregătite, aveau bannere. Să fim serioși! Ei au făcut un lanț uman în fața intrării în cimitir”, a relatat Ivan pentru DCnews.

Europarlamentarul mai spune că oamenii ”aveau steaguri, au cântat, au pus muzică patriotică, dar nu s-au dus către cimitir. La ora 16 eram peste 1.000 de români, iar la ora 17 când ne-am dus către cimitir eram mult peste 2.000. Din cauză că maghiarii nu au dorit să se dea la o parte, unii au intrat prin spate și au deschis ușa cimitirului din interior. Un copil a fost primul care a fluturat steagul României din interior, dar asta pentru că era deja 17.30 de minute și nu am putut intra''.

Cătălin Ivan vine așadar cu o versiune total diferită de cea a UDMR: ''Nu au fost incidente. La un moment dat, chiar lângă jandarmi eram, nu mi-a fost teamă, dar mi-ar fi părut rău să se escaladeze toată tensiunea. Să nu lași oamenii să intre, să depună o coroană de flori, este clar că se creează o frustrare. Oamenii au fost extrem de civilizați, precum și calitatea oamenilor era foarte ridicată. Erau prezenți profesori, oameni îmbrăcați în costume populare. A fost emoționant”.

Klement Hunor - Sputnik Moldova-România
Politică
UDMR în ofensivă: Kelemen Hunor acuză România de legionarism!

Totuși, europarlamentarul recunoaște că ”erau unii mai agresivi, dar prea puțin ca să creeze o atmosferă violentă”, el afirmând că ”Românii s-au purtat extrem de civilizat”. Dovada situației liniștite, spune Ivan, este că ”după ce au intrat in cimitir, maghiarii s-au retras și erau în mulțimea de români. Nimeni nu s-a luat de ei să îi agreseze. Eu când am plecat de la cimitir, maghiarii care făcuseră lanțul uman erau încă acolo, nu mai erau apărați de jandarmi, nu s-a luat nimeni de ei, deși erau aproximativ 2.000 de români. Acesta este un semn de mare civilizație, iar ei încearcă să facă un eveniment nefericit ceea ce nu e adevărat”.

Incidentul de la Valea Uzului este însă departe de a se fi încheiat, ambele părți continuând disputa cu privire la cele întâmplate, cu consecințe pe plan intern și extern greu de anticipat.

Fluxul de știri
0