Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Sondaj: Andronescu ar trebui să demisioneze în urma scandalului cifrei de școlarizare?

Abonare
Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, este puternic contestată atât de o parte a părinților, cât și de elevi și cadre didactice din pricina locurilor de la licee și școli profesionale stabilite pentru anul școlar 2019-2020.

Ordinul MEN nr. 4057/2019 privind planul de școlarizare în învățământul liceal și profesional, pentru anul școlar 2019-2020 continuă să stârnească reacții puternice.

După ce, în urmă cu doar câteva zile, o elevă o acuza pe Ecaterina Andronescu, ministrul Educației Naționale, că îi strică viitorul, iar mai mulți părinți dintr-un grup civic au inițiat o petiție prin care solicită demisia șefei MEN, reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ spun că Federația a făcut demersurile prealabile pentru a ataca în instanță ordinul amintit.

De asemenea, câțiva profesori au cerut demisia Ecaterinei Andronescu

La rândul său, Ecaterina Andronescu a explicat că toți elevii care sunt acum în clasa a VIII-a au un loc pentru clasa a IX-a fie la învățământul liceal, fie la cel profesional și că analiza datelor din anii trecuți arată că toți cei care intră în liceu cu medii mai mici de 5 se încadrează în cei care nu promovează BAC-ul.

În aceste condiţii, Sputnik Moldova-România vă propune un sondaj cu întrebarea:

Credeți că Andronescu ar trebui să demisioneze în urma scandalului cifrei de școlarizare?

DA – a bulversat, deopotrivă, elevii, părinții și profesorii

NU – are dreptate, elevii care intră la liceu cu medii sub 5 nu promovează BAC-ul

NU ȘTIU/NU MĂ PRONUNȚ – situația este complicată.

Fluxul de știri
0