BUCUREŞTI, 5 iun – Sputnik, Doina Crainic. Cel mai grav accident feroviar din istoria Rusiei a avut loc pe o porțiune a căii ferate transsiberiene, la est de Ufa, în Republica Başkiria, scrie RT. O scurgere majoră la o conductă din apropiere a condus la acumularea gazelor într-o adâncitură prin care treceau liniile ferate. Pe 4 iunie, la 1:15 am ora locală, aprins de o scânteie de la roţile locomotivei care frâna, gazul acumulat a explodat.
Explozia a fost atât de puternică încât unii analiști au comparat-o cu atacul nuclear asupra Hiroshima și Nagasaki. A creat o coloană de foc vizibilă la 100 kilometri distanță. Copacii pe o rază de patru kilometri au fost arşi sau despicaţi.
Două trenuri pline cu pasageri care dormeau au fost aruncate de pe șine și distruse. De asemenea, au fost distruse 37 de vagoane și ambele locomotive. Două duzini de vagoane s-au transformat în rămăşiţe complet arse.
În cumplita tragedie şi-au pierdut viaţa 575 de oameni, inclusiv 181 de copii; încă 600 de persoane au suferit arsuri și alte răni, potrivit datelor oficiale. Din cele peste 1.300 de persoane din ambele trenuri, doar 52 au scăpat neafectate. Printre victime s-a aflat şi o echipă de juniori de hochei din Cheliabinsk, existând un singur supravieţuitor.
Cei care au fost norocoși să supraviețuiască au descris ceea ce s-a întâmplat drept un iad, spunând că au rămas traumatizaţi pentru totdeauna, chiar dacă au scăpat, cu leziuni fizice care le-a schimbat viața.
„Am fost lipit de o ușă de compartiment. Când am ieșit afară, l-am văzut pe nepotul meu sub o grămadă de metal. Un bărbat și o femeie erau sub el. L-am scos pe Anton și i-am ajutat pe ceilalți. Hainele au început să îmi ia foc, le-am scos și am ieșit pe fereastră. L-am luat pe nepotul meu și am plecat cât mai repede, pentru că totul în jur ardea. A ajuns în terapie intensivă la spital și a murit în fața mea”, a povestit un bărbat din Novosibirsk, care și-a pierdut nepotul în acea noapte.
O femeie din Adler a spus că s-a trezit când a căzut de pe patul din compartimentul ei. „Totul era în flăcări, credeam că este un coșmar. Pielea de pe mâini ardea și se scorojea, un copil arzând se târa la picioarele mele, în timp ce un soldat fără ochi se îndrepta spre mine”, a povestit femeia.
Eforturile de salvare au fost împiedicate de faptul că locul exploziei era îndepărtat. Cel mai apropiat oraș era Asha, în regiunea Cheliabinsk. Toate vehiculele de urgență de la Ufa, aflate la 50 de kilometri distanță, au fost trimise la fața locului, iar personalul medical a lucrat fără oprire, dar mulți oameni au murit înainte de a ajunge la spital.
Liderul sovietic Mihail Gorbaciov a sosit în aceeași zi și a spus că dezastrul a fost cauzat de neglijența umană. Ancheta ulterioară a confirmat acest lucru, dezvăluind că personalul știa că presiunea scăzuse în conducta de gaz, cu trei ore înainte de explozie. În loc să înceapă investigaţii urgente pentru a detecta scurgerea, totuși, au decis să crească aprovizionarea cu gaze, ceea ce a făcut ca o cantitate şi mai mare a substanței volatile să se acumuleze în adâncitură.
De asemenea, s-a constatat că conducta era situată prea aproape de calea ferată, ceea ce încălca normele de siguranță. Adâncitura de 1,7 metri a fost rezultatul unei pagube cauzate de un excavator în 1985.
În plus, unul dintre trenuri fusese în întârziere cu peste o oră faţă de program. Dacă ar fi trecut la timp, numărul morților ar fi fost la jumătate.
Sunt motive să se creadă că cifrele oficiale au fost mai mici decât numărul real de victime, iar numărul morților a fost mai mare. Era începutul sezonului de vacanță, iar trenurile erau pline cu călători care mergeau sau se întorceau din stațiunea Adler, la Marea Neagră. Numărul biletelor a fost folosit pentru a determina numărul de victime, dar nu toți aveau bilet. În plus, pentru copiii sub cinci ani nu era obligatorie achiziţionarea biletului.
Investigațiile cu privire la tragedie și procesele ulterioare au durat șase ani, încheindu-se după căderea Uniunii Sovietice. Nouă funcţionari au fost găsiți vinovați de neglijență. Șapte dintre aceștia au fost închişi pentru maximum cinci ani, iar doi au fost graţiaţi.
