Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Iohannis - reacție dură în cazul Tăriceanu: jignire incalificabilă!

© Facebook / Klaus IohannisKlaus Iohannis
Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Abonare
Parlamentarii PSD-ALDE, prin votul de astăzi, ”se descalifică în fața propriilor cetățeni și dovedesc astfel că nu sunt altceva decât o rușine pentru țara lor”.

BUCUREȘTI, 3 iunie - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”PSD și ALDE continuă să obstrucționeze justiția, făcând scut în jurul lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru a-l scăpa de urmărirea penală”, transmite Administrația prezidențială.

Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă - Sputnik Moldova-România
Politică
Iohannis, atac de ultimă oră la Dăncilă și PSD

Iohannis, consideră că votul dat astăzi în Senat reprezintă ”un act de crasă sfidare a românilor care și-au exprimat opțiunea clară la referendumul din 26 mai”.

”La doar câteva zile după ce românii au sancționat explicit și dur politica PSD-ALDE de a pune instituțiile statului în slujba protejării politicienilor cu probleme penale, senatorii majorității se dezic de mandatul primit de la cetățeni”, se scrie în comunicatul Președinției.

În comunicat se consideră că parlamentarii PSD-ALDE, prin votul de astăzi, ”se descalifică în fața propriilor cetățeni și dovedesc astfel că nu sunt altceva decât o rușine pentru țara lor”.

O asemenea afirmație – ”parlamentarii nu sunt altceva decât o rușine pentru țara lor” este absolut incalificabilă – și ar trebui sancționată.

”România și-a reconfirmat pe 26 mai parcursul demn în rândul statelor cu democrații consolidate, în care nimeni nu este mai presus de lege”, mai scrie președintele, completând ”respectarea acestui vot este obligatorie pentru toți parlamentarii, iar cei care refuză îi trădează practic pe cetățenii care i-au trimis în Parlamentul României să îi reprezinte, și nu să reprezinte interesele unor politicieni care trebuie să răspundă în fața legii”.

Președintele a reluat o temă – pe care o va folosi probabil în perioada următoare: ”PSD și ALDE nu au înțeles nimic din votul dat de români la referendum”.

”Prin ceea ce s-a întâmplat astăzi în Senat, demonstrează că nu au niciun gând să se reformeze, dimpotrivă, continuă practica de blocare a justiției”, spune președinția.

Președintele Klaus Iohannis atenționează parlamentarii actualei majorități că ”se află într-o gravă eroare dacă își imaginează că pot continua să calce în picioare valorile fundamentale ale democrației și statului de drept fără să suporte consecințele”.

”Cetățenii români nu mai tolerează acest comportament ilegitim, iar cei responsabili vor fi aspru sancționați la urne”, se scrie în finalul comunicatului

Rămâne întrebarea – Klaus Iohannis are curajul de a-și însuși afirmația ”parlamentarii nu sunt altceva decât o rușine pentru țara lor” – sau rămâne de văzut dacă este făcută de o altă persoană, asupra căreia pot acționa organele în drept. 

Fluxul de știri
0