Papa Francisc, ca și ilustrul său predecesor, Papa Ioan Paul al doilea, este un profund cunoscător al Ortodoxiei; primul, prin originea sa estică, poloneză, deci la granița focarului slav al credinței, Rusia. Al doilea, prin studii și prin mentorul său, preot (catolic) ucrainian.
În plus, educația și formația sa iezuită îl desemnează ca un spirit dăruit total credinței, dar și dedicat cunoașterii, în sensul înțelegerii – cum spuneam mai sus, profunde – a culturii, științei și gândirii.
Paranteză – italo-argentinian la origine, Papa și-a scris teza de filozofie în limba germană. Tot din biografia sa este de reținut un fapt semnificativ – alături de geniul argentinian Borges, scriitorii săi preferați sunt cele mai frământate suflete ale literaturii: Dostoievski și germanul Holderlin. Stranie apropiere, de parcă Papa ar căuta cele mai mari provocări pe care le-ar putea găsi un slujitor al Domnului a cărui misiune care caută să readucă sufletele către Cale.
Poate în această cheie trebuie privit și darul oferit de Papă Patriarhului Daniel – și, prin acesta, poporului român: Operele Sfântului apostol Pavel. Cuvintele celui care, în zbuciumul său, pe cărarea lui pierdută, L-a aflat pe Hristos, a avut revelația, găsind Calea și devenind cel care îi aduce pe toți în Adevăr, indiferent de neam, trecând peste orice.
De fapt, de Apostolul neamurilor are nevoie lumea acum, ca exemplu de urmat, într-o lume care consideră din nou că pot apărea ziduri care să apere o credință.
Papa Francisc, ”prietenul” lui Dostoievski și Holderlin, este, apropiindu-se de Pavel, un ”apostol” al regăsirii de pe multele drumuri care, astăzi, toate duc către Damasc - unde se va face mult rău dacă lumea nu se va regăsi, dacă nu va înțelege – sau poate avea loc Revelația.
Are dreptate teologul și politologul Bogdan Duca, scriind că ”Actualitatea lui Pavel este mai evidentă ca oricând în istorie”.
”Pavel este apostol: cel care a petrecut o viață ca să vestească pe Domnul. Pavel este teologul curajos: întâiul teolog al Bisericii. Pavel este polemistul care a avut curajul să se certe chiar și cu Petru, din dragoste de adevăr”.
L-am citat pe prietenul Bogdan Duca. Da, așa este – nimeni nu poate pretinde de la lumea actuală să accepte fără să polemizeze.
Așa cum Apostolul Pavel a trecut dincolo de neamul ales, chemând toate neamurile, polemizând pentru asta, tot așa Papa, ca și preoții creștini, trec dincolo de lăcașul sfânt, ducând mesajul principal al Domnului – Pacea, Iubirea Aproapelui - indiferent de polemici și obstacole cu mult mai grele.
Așa văd eu vizita Papei, Om al credinței, Om care nu poartă doar mitra, ci mai ales Crucea - Om rugându-se pe treptele Noului Ierusalim, după ce a trăit o viață înțelegând cum să pășească prin colbul de pe multele drumuri ale Damascului.
Iar acum, Darul pe care mi-aș dori ca acest Papă să-l aducă românilor și tuturor care urmăresc această vizită – sper să fie chiar o mână din acel colb, de pe drumul pe care are loc găsirea Căii, Adevărului și a Vieții.
