Dovadă în acest sens stă chiar mărturia șefului Serviciului Juridic și Contencios din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, instituție în subordinea căreia se află centrul condus de Dogaru.
Lenuța Rotaru, șefa Serviciului Juridic și Contencios spune că faptele comise de coordonatorul centrului de copii din localitatea Beceni datează din 2017, când s-a constatat că lipsesc din cont alocațiile mai multor copii asistați. Drept urmare, s-a demarat o anchetă și au fost anunțate autoritățile.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că Valerică Dogaru, șeful centrului de la Beceni, având acces la pinurile cardurilor de alocații ale tinerilor și copiilor din unitate, și-a însușit banii acestora timp de mai multe luni, informează libertatea.ro.
Directorul de la Beceni și-a recunoscut faptele. Mai mult, acesta a restituit prejudicial, în valoare de aproximativ 8000 de lei, bani reprezentând alocațiile copiilor.
Din păcate, conducerea de la Buzău nu l-a lăsat din mână. Și aceasta pentru că, după ce l-a sancționat prin demiterea din funcția de coordonator al Centrului, l-a mutat pe alt post, cel de administrator, iar procurorii l-au trimis în judecată.