Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Grecia: Tsipras cere alegeri anticipate după înfrângerea majoră la europarlamentare

© REUTERS / COSTAS BALTASAlexis Tsipras
Alexis Tsipras - Sputnik Moldova-România
Abonare
Premierul grec de stânga, Alexis Tsipras, al cărui partid Syriza a suferit o înfrângere majoră la alegerile europarlamentare, a declarat că va cere președintelui țării să convoace alegeri anticipate.

BUCUREŞTI, 27 mai – Sputnik, Doina Crainic. Cu o treime din buletinele de vot numărate, partidul Syriza este cu aproximativ 10% în spatele principalului său rival, partidul conservator Noua Democrație. Potrivit rezultatelor preliminare, Syriza a câștigat 24% din voturi, în timp ce conservatorii, peste 33 la sută, relatează RT

Nigel Farage, fondateur du Parti pour l'indépendance du Royaume-Uni (UKIP) - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Brexitul a câștigat în Marea Britanie

Într-un discurs televizat, Tsipras a afirmat că rezultatul alegerilor este departe de ceea ce spera el, dar a adăugat că asta nu îl va descuraja în activitatea sa politică. „Nu voi fugi şi nu voi renunța la lupta pentru egalitate, solidaritate şi justiție socială”, a spus Tsipras.

Liderul partidului Noua Democraţie, Kyriakos Mitsotakis, a sărbătorit performanța remarcabilă a conservatorilor la alegeri. El a declarat că, prin respingerea partidului Syriza, grecii „au transmis un mesaj puternic” că nu mai au încredere în capacitatea socialiștilor de a conduce țara.

„Schimbarea politică cerută de cetățeni deja a început”, a spus Mitsotakis.

Syriza a pierdut nu numai în alegerile europene, ci și în alegerile locale, Noua Democrație câştigând controlul în majoritatea regiunilor țării. Candidații conservatori au ieșit în frunte în cursa pentru primărie în capitala Atena și în Salonic.

Matteo Salvini - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Salvini, marele învingător la alegerile europarlamentare din Italia

Tsipras a venit la putere în Grecia în ianuarie 2015, promiţând să combată măsurile dure de austeritate impuse țării de către UE. Totuşi, în curând şi-a încălcat angajamentul inițial și a încheiat un acord cu creditorii internaționali, argumentând că este o decizie „pe viață și pe moarte” pentru țara afectată de o criză economică severă. Tsipras a împiedicat ieșirea Greciei din Zona Euro, dar a atras critici pentru faptul că nu s-a opus puterilor UE.

În ciuda faptului că economia şi-a revenit treptat sub Tsipras și se estimează că va crește cu 2,2% în acest an, această redresare nu a fost suficientă pentru a influența alegătorii, având în vedere că o treime din populația ţării continuă să trăiască în sărăcie sau cu un risc iminent de a fi lovită de sărăcie.

Fluxul de știri
0