BRUXELLES, 27 mai - Sputnik, Daniela Porovăț. Ultimele proiecții ale Parlamentului European arată un scor foarte divizat dacă se păstrează actualele linii politice, în condițiile în care doar două grupuri, oricare ar fi ele, nu pot forma împreună o majoritate stabilă. Cel mai probabil, popularii și socialiștii își vor asocia însă grupul ALDE-R (Renaissance), format de ALDE Europa cu partidul lui Macron, pentru a-și asigura majoritatea și o politică de continuitate în direcția globalistă și ultra-liberală prin asocierea cu ALDE-Macron, unde intră, pentru exemplificare, și USR-PLUS din România.
Singurii care pot schimba calculele sunt suveraniștii, cu condiția să nu mai fie împărțiți în trei tabere, cum erau în Parlamentul anterior. ECR (conservatorii) este estimat la un număr de 60 de locuri, ENF (Salvini și Le Pen) la 60 de locuri, iar EFDD (brexiterii și Mișcarea 5 Stele) la 51 de locuri. Împreună, ei ar ajunge imediat pe locul doi în Parlamentul European, cu 171 de locuri, suflând în ceafa popularilor care au 179. Mai este și misterul celor 30 de europarlamentari despre care nu se știe unde se vor afilia, și al celor șapte independenți. Dar chiar și cu unirea a două dintre grupurile suveraniste, cel al lui Salvini și cel al brexiterilor, și tot se ajunge la un număr respectabil de 111 locuri, așadar peste grupul ALDE-R care are 105, situându-i pe suveraniști pe locul trei în clasamentul general, după populari și socialiști (152).
Totul depinde acum de puterea de negociere a lui Salvini și de pragmatismul politic al partidelor suveraniste care numai împreună pot avea un cuvânt greu de spus în viitorul Europei.