Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

UDMR a suspendat protocolul de colaborare cu PSD-ALDE

© Photo : Facebook / RMDSZKlement Hunor
Klement Hunor - Sputnik Moldova-România
Abonare
Kelemen Hunor: „Considerăm atitudinea Guvernului ca fiind inacceptabilă atât din punct de vedere etnic, moral, cât și politic”.

BUCUREȘTI, 23 mai - Sputnik. Scandalul Cimitirul eroilor din Valea Uzului ia amploare. Kelemen Hunor a anunțat nu mai susține nicio inițiativă a Guvernului până la soluționarea problemei iscate, precizând că protocolul de colaborare al UDMR cu PSD-ALDE rămâne fără obiect.

„Luând toate acestea în considerare, începând de astăzi UDMR nu va susține nici o inițiativă sau măsură a Guvernului. Până la soluționarea situației cimitirului din Valea Uzului, protocolul de colaborare între UDMR și coaliția PSD-ALDE rămâne fără obiect”, menționează Hunor.

Kelemen Hunor - Sputnik Moldova-România
Politică
Șoc! UDMR ar putea rupe colaborarea cu PSD-ALDE

De la bun început, Cimitirul eroilor din Valea Uzului a fost revendicat de UDMR ca aparținând comunității maghiare. Primăria din Dărmănești a amenajat o parte a cimitirului pentru a amplasa și cruci ale unor eroi români, iar scandalul a luat amploare când crucile eroilor români au fost profanate, fiind acoperite cu saci negri de plastic.

Viceprimarul LÁSZLÓ Antal, la domiciliul căruia Poliția din bacău a efectuat în această dimineață percheziții, inclusiv la primăria Sânmartin, a fost dus pentru audieri la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Harghita, în condițiile în care nu a fost nimeni tras la răspundere până acum pentru distrugerea și profanarea mormintelor soldaților maghiari din cimitirul din Valea Uzului, respectiv pentru incitare la ură interetnică, notează UDMR într-un comunicat publicat pe site-ul organizației politice

Poziția liderului UDMR, Kelemen Hunor, este următoarea: 

„Contextul juridic este extrem de clar: executarea lucrărilor de construcții ilegale pe mormintele ostașilor căzuți în Valea Uzului întrunește elementele infracțiunii de profanare de morminte, prevăzută în art. 383 a Codului Penal, iar acțiunile de provocare ulterioare reprezintă incitarea la ură și discriminare conform art. 369 al Codul Penal. Crucile din beton construite de administrația locală Dărmănești fără autorizație, din bani publici și pe suprafața altei localități, sunt un abuz în serviciu flagrant”.

Potrivit lui Hunor, Guvernul nu a întreprins măsurile necesare pentru a preveni agravarea situației și trebuie să oprească practicarea dublei măsuri de către organele și instituțiile publice implicate, „care tratează în mod repetat etnicii maghiari din Transilvania ca cetățeni de rangul doi. Considerăm atitudinea Guvernului ca fiind inacceptabilă atât din punct de vedere etnic, moral, cât și politic”.

UDMR așteaptă de la Guvern să înlăture construcțiile amplasate ilegal în cimitirul din Valea Uzului și să demareze cercetările din oficiu privind abuzurile primarului din Dărmănești și ale celorlalți autori care au contribuit la escaladarea tensiunilor.

Fluxul de știri
0