BUCUREȘTI, 17 mai - Sputnik, E.R. Acum puțin timp, ANMH a emis o alertă de cod galben pentru București, valabil de la 14:25 până la 15:30.
ANMH anunță că se vor semnala averse ce vor cumula 25 l/mp, dar și frecvente descărcări electrice și chiar grindină de mici dimensiuni.
În plus vor fi intensificări de scurtă durată ale vântului.
ANMH precizează că fenomenele se vor semnala în special în jumătatea de est a Municipiului București.
Cu puțin timp înainte de anunțul ANMH, zona de est Capitalei a fost lovită de un scurt episod de furtună puternică.
Fenomenele de instabilitate puternică se vor deplasa către zona de deal și de munte – și se vor manifesta pe tot parcursul serii în aceste arealuri.