BUCUREȘTI, 15 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Recentul scandal în care a fost implicat ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, ca urmare a emiterii a două ordine controversate ce dădeau peste cap atât calendarul admiterii la liceu, cât și pe cel al examenului de titularizare, retrase ulterior, au ridicat semne de întrebare. Și aceasta fiindcă oamenii s-au întrebat, pe bună dreptate, de ce ministrul Educației a emis cele două ordine.
Florin Diaconescu, senior consultant la Școala Bucureșteană a scris o postare pe pagina sa de Facebook unde și-a exprimat nedumerirea legată de modul în care Andronescu se poartă în ultima vreme.
El spune că o cunoaște personal din 1999, adică de 20 de ani, că a discutat multe idei și a colaborat în destule situații cu șefa Ministerului Educației Naționale.
”Este o femeie inteligentă, echilibrată, corectă, precaută, empatică, harnică, simpatică și bine intenționată în tot ceea ce întreprinde. Un om al școlii românești, în adevăratul sens al termenului. De aceea, mi se pare total de neînțeles ce se întâmplă acolo, la Ministerul Educației, de ceva timp. În MEN cred că ceva este tare putred”, a scris Diaconescu.
Internauții au reacționat, după cum era de așteptat, iar unul dintre ei a venit cu o propunere interesantă.
”Să-și schimbe directorii de departamente. Așa, poate își pune în valoare toate calitățile enumerate de tine enumerate de tine. Prea vechi, prea mulți, prea neinteresanți, prea ca la horă”, a scris cineva.