Când va fi adus Mazăre în țară – manevre ascunse, legătura cu ”sondajul Academiei”

© AP Photo / Mediafax / Octav GaneaRadu Mazăre
Radu Mazăre - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Nu sunt niște proști care să riște să se facă de râs, se vede că au studiat cu interes Maskirovka - nu cumva ei iau în calcul o lovitură de teatru în final, iar aceasta să fie chiar aducerea lui Mazăre?”

BUCUREȘTI, 15 mai - Sputnik, Evan Răutu. Extrădarea lui Radu Mazăre către România este, fără doar și poate, un eveniment important – iar sosirea lui în țară, în calitate de condamnat, de deținut capturat, va marca puternic opinia publică.

”Eu sunt convins că autoritățile române vor face toate eforturile necesare, astfel încât, Radu Mazăre să fie adus în București, să aterizeze pe aeroportul Otopeni pe 25 mai, și evident cu toată presa și comentariile de rigoare” – a declarat cunoscutul sociolog Marius Pieleanu, la Antena 3.

Pe de altă parte, Mugur Ciuvică s-a arătat surprins de implicarea excesivă a interimarului de la Justiție în acest caz, părându-i suspect zelul manifestat de un ministru axat mai mult pe întâlniri diplomatice.

Radu Mazăre - Sputnik Moldova-România
Radu Mazăre, promisiune șocantă: ”Până la sfârşitul zilelor!”

Analistul Sputnik, Dragoș Dumitriu, consideră că amândouă opiniile merită luate în seamă, dar și faptul că aducerea lui Radu Mazăre în ultima săptămână dinaintea alegerilor nu este deloc favorabilă PSD – ba chiar i se pare suspectă această acțiune bruscă – finalizată urgent.

Actualele reglementări privind campania electorală nu permit răsturnări de ultimă oră prin evoluții spectaculoase, lovituri de maestru, așa cum au făcut pe vremuri Vadim Tudor, Băsescu sau Constantinescu – personalități puternice și oratori de talent”, explică Dumitriu.

”O lovitură precum aducerea unuia dintre cei mai cunoscuți baroni PSD în cătușe, chiar înaintea alegerilor, poate fi o lovitură decisivă în campanie, poate duce chiar procentele la scoruri greu de prevăzut acum”, atrage atenția Dumitriu.

În plus, Dumitriu mai atrage atenția asupra scandalului recent al așa zisului ”sondaj al Academiei”. Cifrele par absurde, ”căderea PSD nu e confirmată de alte sondaje serioase”.

Dar, spune Dumitriu – se uită faptul că atât cei care au comandat cu adevărat sondajul, cât și autorii sondajului sunt oameni ai serviciilor, asociați cu un grup de forță din SUA.

”Nu sunt niște proști, care să riște să se facă de râs – deci, nu cumva ei iau în calcul o lovitură de teatru în final, iar aceasta să fie chiar aducerea lui Mazăre?”, declară Dragoș Dumitriu. ”Aduceți-vă aminte de efectul vizitei la Sorin Vântu aspra căderii lui Geoană sau de efectul ultimei confruntări Băsescu-Năstase – sunt cam aceeași oameni ai serviciilor, sau sunt continuatori ai aceleiași școli de manipulare”.

Suficiența unora din PSD este cea mai periculoasă hibă a lor, alături de orgoliul și pripeala  altora, iar de partea cealaltă sunt câțiva oameni inteligenți, instruiți și gata de orice, susținuți de forțe din afară - mai spune Dumitriu.

”Da, cred că Radu Mazăre va fi adus în preajma alegerilor, dar nu pe 25, ci aș miza pe ziua de 24, sau chiar seara de 23, e nevoie și de manipularea comentariilor, de retransmiterea lor… adică mai e un segment al manipulării care durează mai mult de o zi”, a declarat analistul Sputnik.

Ca un comentariu de final, aș spune că s-a studiat cu pasiune Maskirovka, dar să vedem dacă reușesc să o imite și să o aplice – ”noi, românii, nu suntem prea răbdători la șah, ne dăm ușor în vileag intențiile”, spune analistul Sputnik.

 

Fluxul de știri
0