Românii din Germania: important pentru cei care stau în chirie sau vor să închirieze

Abonare
Românii care locuiesc şi muncesc în Germania se confruntă, nu de puţine ori, cu probleme legate de chirie sau de găsirea unei locuinţe de închiriat. Tot ce trebuie să ştie.

BUCUREŞTI, 14 mai – Sputnik, Doina Crainic. Proprietarul poate mări chiria, dar trebuie să respecte anumite reguli. O creștere a prețului de închiriere este permisă doar în cazul în care chiria pe care o plătiţi este mai mică decât cea a locuințelor asemănănătoare din vecinătate, potrivit ziarulromanesc.de

Euro - Sputnik Moldova-România
Românii din Germania: tot ce se schimbă în aprilie în această ţară

Calcularea chiriei se face, în general, cu ajutorul unei grile cu prețul chiriilor dintr-o anumită regiune: Mietspiegel. Această grilă indică prețul obișnuit pentru închirierea unei locuințe în funcţie de suprafață, localizarea în oraș și anumite dotări.

Pentru a putea fi mărită chiria, este necesar să treacă cel puţin 12 luni de la momentul mutării până la cel al măririi. Dacă e vorba de o chirie relativ mică, aceasta nu poate fi ridicată brusc la nivelul chiriei locuințelor asemănănătoare. În cadrul a 3 ani, chiria nu poate fi mărită cu mai mult de 20%. În anumite landuri această limită este de 15%.

Este important să ştiţi că, dacă vi se comunică o creștere bruscă a chiriei, puteţi apela la o consiliere, din partea Asociației de Protecție a Chiriașilor („Mieterschutzverein”). În anumite contracte de închiriere este stabilită o creștere automată a chiriei după perioade predeterminate. În cazul unei chirii eșalonate („Staffelmiete”), nu sunt permise creșteri adiționale ale chiriei.

Diferenţa dintre o încetare „reglementară” și una „excepțională” (fără preaviz) a contractului de închiriere:

Pentru persoane fizice care închiriază o locuință, motivația pentru o încetare reglementară a contractului rămâne în principal nevoia personală: dacă locatorul are nevoie de imobil din motive lesne de înțeles pentru uzul propriu, al rudelor apropiate sau al membrilor gospodăriei sale.

Motive pentru rezilierea extraordinară, fără preaviz, a contractului de închiriere de către locator sunt:

- plata incompletă sau cu întârziere a chiriei, în mod repetat;

- folosirea neconformă a obiectului închiriat, de exemplu supraaglomerarea locuinței, subînchirierea neautorizată, deținerea de animale etc.;

- tulburarea liniștii imobilului.

Fluxul de știri
0