Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Am avut dreptate, e mare scandal: Academia Română se delimitează de ”Barometrul de Opinie”

© Photo : Facebook / Ioan Aurel PopIoan Aurel Pop, președintele Academiei Române
Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române - Sputnik Moldova-România
Abonare
Șoc public: ”Un asemenea sondaj cu tentă electorală, apărut în plină campanie electorală, nu a fost niciodată comandat de Academia Română”

BUCUREȘTI, 14 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Acum puțin timp, conducerea Academiei Române a transmis că Barometrul de Opinie Publică al României NU a fost comandat de instituţie.

Informația e publicată de agenția News.ro, căreia Biroul Prezidiului Academiei Române i-a transmis un comunicat. ”Am luat la cunoştinţă cu surprindere de faptul că un institut al Academiei Române – este vorba despre Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale «Ion I.C. Brătianu» – a dat publicităţii un sondaj de opinie privitor la aspecte actuale ale vieţii politice româneşti”.

”Un asemenea sondaj cu tentă electorală, apărut în plină campanie electorală, nu a fost niciodată comandat de Academia Română”, se arată în comunicat, reamintindu-se că ”instituţia noastră nu se implică în chestiuni de natură politică”.

Sputnik a realizat o anchetă jurnalistică din care reiese implicarea unor persoane din servicii în această afacere a ”Barometrului” – dar și similitudinea cu o inițiativă asemănătoare din Moldova, finanțată de fundațiile controversatului Soros.

”Barometrul” din România a fost comandat de LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică – care ține de Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”, condus de Dan Dungaciu.

Clădirea Academiei Române - Sputnik Moldova-România
Academia Română riscă să se compromită – e implicată într-o combinație securistă!

Cifrele sondajului diferă mult de rezultatele principalelor instituții de profil. Sondajul pretins al ”Academiei” a fost realizat de INSCOP, firmă care aparține unui consilier al lui George Maior și lui Felix Rache, fostul consilier al lui Mihai Tudose și candidat ProRomânia la Parlamentul European.

Citiți în analiza Sputnik mai multe date despre combinația cu iz securist în care Academia Română a fost băgată – cu scopul evident de fi folosită ca acoperire și de a gira cu prestigiosul său nume diverse mesaje cu caracter politic.

Este bine că Academia Română, instituția fundamentală a științei și culturii românești, se delimitează de asemenea combinații.

Fluxul de știri
0