BUCUREŞTI, 11 mai – Sputnik, Doina Crainic. În urma unui sondaj făcut în rândul cititorilor, portalul thelocal.it scrie că răspunsurile dezvăluie că, deși Italia poate părea un „pământ binecuvântat” pentru străini și vizitatori, nu este întotdeauna un loc unde poţi trăi sănătos.
Cititorii au spus că italienii au şi ei vicii, fie că e vorba de excesul de zahăr, de țigări sau obiceiuri periculoase la volan.
Fumatul
Aproape toţi cititorii care au scris au spus că unul dintre cele mai nefavorabile aspecte legate de viaţa în Italia este numărul mare de oameni care fumează.
„Oriunde te duci, oamenii fumează. Nu îmi plăcea acest lucru înainte de a dezvolta astm bronșic și este şi mai rău acum, când am această boală”, a scris Dawn Encian din Lazio.
Deşi fumatul nu este permis în baruri și restaurante, nu există restricții privind fumatul pe terase închise, la intrări și pe scaune în aer liber.
Excesul de zahăr
„Hrănirea copiilor cu biscuiți cu ciocolată la micul dejun este considerată ceva normal aici”, a dezvăluit Laura Mercer, care locuiește în Abruzzo.
Un lucru este sigur: dieta mediteraneană sănătoasă nu se află nicăieri la micul dejun italian.
Nu doar copiii mănâncă nesănătos dimineața. Autoarea articolului spune că soţul său italian consideră ciocolata o mâncare obişnuită pentru micul dejun. „Acasă la părinţii lui, în Puglia, micul dejun este compus din prăjituri, biscuiţi sau tiramisu – sau din toate cele trei”, mărturiseşte ea.
La orice cafenea, micul dejun este compus întotdeauna din cafea și un cornet (nu înghețată, ci un croissant).
Desigur, puteţi elimina zahărul din alimentaţia dvs., dar dacă trăiți sau lucrați cu italieni, vă puteți aștepta la o luptă zilnică.
Obiceiuri alimentare nesănătoase
Mulți italieni cred că îmbibarea alimentelor în ulei de măsline și acoperirea lor cu parmezan nu este doar acceptabil, este chiar bine pentru sănătate. Unii cititori au spus că este prea multă carne și grăsime în alimentele italieneşti. Peter Luntz din Milano a avertizat că este ușor să exagerăm cu brânza și pizza în Italia.
A mânca noaptea tarziu sau fără moderaţie este un alt lucru despre care mulţi cititori au spus că este cel mai nesănătos legat de viaţa în Italia. „Porţiile la restaurante sunt aproape la fel de mari ca în SUA”, a scris Katie Bucci, născută la New York, dar care locuiește acum lângă Salento. Cel mai mare pericol este probabil faptul că totul este foarte delicios.
Condusul periculos
„Cel mai neplăcut lucru îl reprezintă șoferii nebuni”, spune Amanda Diletti, cetățean american care locuiește în Florența împreună cu familia ei. „De fiecare dată când traversați strada este foarte periculos. Știu că este mai rău în alte orașe.”
Aproape toţi cei care au condus în Italia au o poveste despre cum aproape că s-au ciocnit de cineva pe un scuter care fuma și vorbea la telefon în același timp. Și probabil nu exagerează.
Poluarea
Nivelul ridicat de poluare este unul dintre cele mai nesănătoase lucruri legate de viața în Italia. Mai mult decât fumatul, stresul sau șoferii imprudenţi, poluarea reprezintă o îngrijorare majoră pentru mulți dintre cititorii portalului.
Poluarea aerului este o problemă în mare parte a țării, fiind deosebit de accentuată în zone precum Valea Po și Taranto, unde aerul este atât de poluat de o fabrică de oțel, încât ratele de cancer sunt cu 30% mai mari decât media națională.
De asemenea, anul trecut, s-a dovedit că aproape jumătate din probele de apă luate din zona de coastă a Italiei sunt poluate, iar cercetătorii spun că situaţia se înrăutățește.
Stresul
Viața în Italia poate fi mult mai stresantă decât îşi imaginează mulți oameni. Mulți cititori au spus că cel mai stresant lucru privind viaţa în Italia este birocrația.
Traficul, zgomotul și poluarea îi deranjează pe mulţi, în timp ce un cititor a subliniat că nivelurile ridicate ale sărăciei în Italia constituie o altă problemă îngrijorătoare.
„Stresul, problemele economiei, lipsa unui loc de muncă, lipsa speranței la tineret. Oamenii care trebuie să-și părăsească familiile şi casele și să se deplaseze spre nord sau spre alte regiuni pentru a-și căuta un loc de muncă – aceasta este problema numărul 1 în zona de sud a Italiei”, spune John Rizzo din Calabria.
Totuşi, potrivit cititorului, nivelurile ridicate de stres sunt adesea contracarate de „capacitatea italienilor, cel puțin în Calabria, de a lăsa deoparte problemele vieţii de zi cu zi și de a se bucura de momentul prezent”.
„Iată un exemplu: am un prieten drag, care are diabet zaharat, hipertensiune arterială, o arteră carotidă care este 50% blocată, iar medicul i-a spus că este o «bombă a timpului» care așteaptă să explodeze. Dar el uită de toate acestea petrecând timpul în gradina lui, cu legumele sale minunate, cu iepurii si cu puii săi”, a adăugat cititorul.