Se estimează că apropierea asteroidului va avea loc vineri, 13 aprilie 2029, iar Apophis va călători la o distanță de 31.000 de kilometri de planeta noastră, dezvăluie NASA, citată de Sputnik France.
Cercetătorii au exclus posibilitatea unui impact cu Pământul, a adăugat agenția spațială. Aceasta precizează că această apropiere va oferi cercetătorilor o mare oportunitate pentru a studia în detaliu asteroidul. Majoritatea celorlalte astfel de corpuri cerești care se apropie atât de mult de Pământ sunt mult mai mici.
„Apropierea lui Apophis în 2029 va oferi o oportunitate incredibilă pentru știință. Vom observa asteroidul cu telescoape optice și un radar. Datorită observațiilor prin radar, vom putea analiza detaliile suprafeței la câțiva metri distanță”, a declarat Marina Brozovic, cercetător la Laboratorul de Propulsie cu Reacţie al NASA din Pasadena, California.
NASA afirmă că distanța dintre asteroid și Pământ va fi cea mai mică cu puțin timp înainte de ora 18 (UTC-04), când se va afla deasupra Oceanului Atlantic. Având în vedere dimensiunea sa, asteroidul va fi vizibil fără telescop pentru mulți oameni, spun cercetătorii.
Asteroidul Apophis a fost descoperit de cercetatorii de la NASA în 2004. Potrivit estimărilor, după apropierea de Pamant în 2029, obiectul ceresc îşi poate schimba orbita. Experții repetă că, în anii care urmează, nu există un pericol real în ceea ce priveşte o posibilă coliziune dintre un asteroid şi Pământ.