Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Teste la evaluarea națională 2019 clasa a-II-a

Abonare
Elevii claselor a II-a au susținut astăzi prima probă din cadrul Evaluării Naționale 2019 – mâine, ei își vor testa cunoștințele de matematică.

BUCUREȘTI, 7 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Elevii de clasa a II-a și-au testat astăzi cunoștințele de limba română sau limba maternă în cadrul probei scrise. Aceasta este, de altfel, și prima probă din cadrul Evaluării Naționale 2019 de la clasa a II-a.

Această evaluare este prima testare în cadrul căreia subiectele nu sunt făcute de cadrul didactic de la clasă.

Dificultatea subiectelor este medie. Scopul acestor evaluări este acela de a-i obișnui pe copii cu condițiile de examen, dar și de a arăta în ce măsură au înțeles elevii elementele prevăzute de curriculumul național.

Iată aici testele, publicate de edu.ro la ora 15.00, pe care le-au avut de rezolvat copiii de clasa a II-a la proba scrisă la Limba română scris sau Limba Maternă scris în cadrul Evaluării Naționale 2019.

>>> Limba română scris/Limba maternă pentru minorități scris - 15:00 07.05.2019

Elev - Sputnik Moldova-România
Educație
Subiecte Evaluare Națională 2019 clasa a II-a – când se știu rezultatele

Aici găsiți modele de subiecte pentru proba amintită

Reamintim că reprezentanții Centrului Național de Evaluare și Examinare au spus că subiectele pentru EN II, IV și VI care vor fi administrate în luna mai 2019 au aceeași structură ca și cele din 2018.

Testele vor fi evaluate de către cadrele didactice din unitățile de învățământ în care acestea se desfășoară, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.

Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează, nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei.

Mâine este programată proba de citit la Limba Română sau la Limba Maternă, iar în data de 9 mai, proba scrisă de Matematică. Pe 10 mai este programată proba scrisă de Limba Română pentru elevii aparținând minorităților naționale.

Fluxul de știri
0